Acasă Local Actualitate Bătaie între ...

Bătaie între două eleve pe holul unei școli din Scornicești. Incidentul, filmat și urcat pe o rețea de socializare. Imagini cu puternic impact emoțional/ VIDEO

Incident grav, săptămâna trecută, pe holul Școlii Gimnaziale „Nicolae Coculescu” din Scornicești, unde două eleve s-au luat la bătaie. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Totul a avut loc în data de 3 octombrie, polițiștii din Scorniceștii fiind sesizați a doua zi despre scandal.

Incidentul a fost filmat de unul dintre elevi și apoi posta pe o rețea de socializare.

În filmuleț se cum cele două eleve și-au adresat mai întâi cuvinte nepotrivite, apoi s-au îmbrâncit, s-au tras de păr și, căzând la pământ, au început să se lovească unal pe alta cu pumnii și picioarele.

„La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 08:10, polițiștii din cadrul Poliției orașului Scornicești au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 3 octombrie a.c., o minoră ar fi fost agresată fizic de către o altă minoră, în timp ce se aflau la o unitate de învățământ din orașul Scornicești”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din oraș, care, din primele verificări, au stabilit identitatea minorelor implicate în eveniment.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

De asemenea, în cursul aceleiași zile, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției orașului Scornicești au solicitat prezența părinților elevelor implicate, iar în prezența acestora și al elevelor, au desfășurat o activitate de consiliere juridică cu privire la constientizarea consecințelor faptelor de natură penală în care au fost implicate cele două minore, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.