Acasă Local Actualitate Polițiștii di...

Polițiștii din Olt au găsit-o pe adolescenta de 16 ani dispărută în urmă cu patru zile. Unde se afla

Polițiștii din Olt au găsit-o pe adolescenta de 16 ani, din Balș, dispărută în urmă cu patru zile. 

Oamenii legii au dat de urma tinerei în comuna Lipovu din județul Dolj.

„Minora a fost identificată în comuna Lipovu, județul Dolj. Pe perioada cât a lipsit de la domiciliu, nu a fost victima vreunei infracțiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Cosmin Lupu.

Polițiștii au început căutările în data de 18 decembrie, după ce au fost sesizați, de către o femeie, din orașul Balș, cu privire la faptul că, în seara zilei de 16 decembrie, minora în vârstă de 16 ani a plecat voluntar de la domiciliul său și nu a mai revenit.

Oamenii legii au făcut apel și la populație pentru găsirea adolescentei.

Potrivit unor surse OLT-ALERT, fata a plecat cu un tânăr, noul ei prieten, care a dus-o la el acasă, în localitatea doljeană Lipovu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.