Administratorul public al municipiului Slatina, Cristian Cismaru, revenit recent pe funcție după ce, în urmă cu câteva luni, a demisionat, îl somează public pe primarul ales Mario De Mezzo să înceteze cu acuzațiile făcute asupra sa, asupra primarului în funcție, Emil Moț, și împotriva altor funcționari din primărie.
Poziția lui Cismaru, exprimată într-o înregistrare video postată pe rețelele sociale, vine după ce, ieri, liberalul Mario De Mezzo a adus o serie de acuzații, inclusiv de corupție, fără să fie urmate de dovezi, la adresa celor din conducerea primăriei. El spunea, de exemplu, că motivul revenirii lui Cismaru pe funcția de administrator public este acela de „a da tunuri” la finalul administrației conduse de Emil Moț.
„Îl somez pe domnul Mario De Mezzo să înceteze cu aceste acuzații nefondate la adresa mea și a echipei mele. Nu m-aș compromite și nu mi-aș compromite o carieră de mai bine de 16 ani în administrația locală pentru a da niște tunuri pe sfârșit de mandat. Nu de asta m-am întors domnule De Mezzo, nu m-am întors pentru a da tunuri – dar fiecare poate că oglindește ceea ce este pe interior.
De-aia poate că această funcție este prea mare și tu ești prea mic pentru ea. Tu ești persoana care mai bine de un an de zile denigrezi Slatina, ești persoana care vezi numai corupție, vezi numai slugi, vezi numai lucruri ilegale și perpetuezi aceste lucruri și duci această imagine negativă asupra Slatinei inclusiv la televiziunile naționale. Nu asta ar trebui să facă un primar ales.
Ameninți, de asemenea, în această perioadă de tranziție, perioadă care ar trebui să fie încununată de calmul de după alegeri, de liniște, de continuarea acestor proiecte, este nevoie de stabilitate, este nevoie de decență față de slătineni, este nevoie de continuarea proiectelor de echipa care suntem, cel puțin până la toamnă, de când va trebui tu să ne demonstrezi ceea ce o să faci pentru slătineni – și ai promis foarte multe. De asta m-am întors domnule De Mezzo, acesta este răspunsul meu, M-am întors din revoltă față de lucrurile pe care le faci și din revoltă față de această perioadă în care ai semănat numai instabilitate și frică printre angajați, în care instigi la inacțiune, perioadă în care eu simt că trebuie să fiu alături de acești oameni, așa cum am fost toată perioada aceasta încununată de foarte multe realizări pentru Slatina.
De asemenea, sunt dator față de slătineni să continui aceste proiecte până în octombrie, de când, repet, va trebui să demonstrezi tu.
Așadar, te somez ca, până la toamnă, să ne lași să ne facem treaba, cu demnitate și cu responsabilitate față de slătineni, pe care îi asigur pe această cale că, până la toamnă, lucrurile se vor desfășura într-o manieră de transparență totală și că vom ieși, această echipă cu care am atâtea realizări, vom ieși pe ușa din față și cu fruntea sus”, afirmă Cristian Cismaru.
Conform unor surse liberale din anturajul noului primar al Slatinei, acesta nu și-ar dori ca partidul din care face parte, PNL, să dețină mejoritatea în noul consiliul local, ca apoi să dea vina pe PSD pentru nerealizările sale. Printre promisiunile făcute în campania electorală se numără, pe lângă proiectele inițiate de Administrația Moț și pe care el și le-a însușit (vezi proiectului sălii polivalente și a unui nou stadion), realizarea câte unui teren de sport în fiecare cartier al orașului, un aqua park, o promenadă la malul râului Olt și chiar un spital municipal.





































