Acasă Local Actualitate Corpul centra...

Corpul central al Spitalului Slatina și corpul Medicală vor fi racordate printr-o pasarelă suspendată

Tema construirii unei pasagele suspendate care să lege imobilul central al Spitalului Județean de Urgență și corpul Medicală a fost repusă pe tapet joi, în ședința ordinară a Consiliului Județean Olt.

Astfel, aleșii județului au aprobat, prin vot, documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Construirea unei pasarele de legătură între Corpurile C1 și C3 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina”.

„Această pasarelă este o utilitate majoră pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ea va face legătura între corpul Medicală și clădirea mare a spitalului și se va realiza într-un timp foarte scurt”, a declarat Virgil Delureanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt.

Construirea unei asemenea pasarele ar rezolva disconfortul pacienților internați care acum trebuie să se deplaseze dintr-un corp în altul, pentru a fi supuși la anumite proceduri medicale, prin curtea spitalului.

Investiția are o valoare de 2.183.245,92 lei și va fi realizată cu bani din bugetul Consiliului Județean Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.