Deși în cele două zile de ploi neîntrerupte nu au fost înregistrate evenimente deosebite în Olt, în această seară apa a inundat gospodării din Slatina.
Este vorba de două gospodării de pe strada Agricultorului, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu.
„În municipiul Slatina, pe strada Agricultorului, pompierii acționează pentru evacuarea apei care a afectat două gospodării.
La fața locului intervine Detașamentul Slatina, cu două motopompe transportabile”, a declarat reprezentantul ISU Olt.
Județele Olt și Dolj se află, de aseară, sub COD ROȘU de ploi abundente, avertizarea fiind valabilă până astăzi, la ora 21.00.
Și în Dolj au fost înregistrate inundații.



































