Un medic anestezist în vârstă de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii DIICOT l-au acuzat că ar fi consumat droguri de mare risc inclusiv în timpul intervențiilor chirurgicale.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada iunie 2025 – mai 2026, medicul fiind prins în flagrant în urmă cu câteva zile.
Procurorii susțin că bărbatul și-ar fi însușit din farmacia spitalului din Vatra Dornei substanțe cu regim special, precum Fentanyl, Morfină și Petidină, pe care ulterior le-ar fi consumat prin injectare.
Anchetatorii afirmă că medicul ar fi utilizat drogurile inclusiv în incinta unității medicale și chiar în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Conform DIICOT, în unele situații, anestezistul ar fi părăsit sala de operație în timp ce pacientul se afla încă sub efectul anesteziei și intervenția chirurgicală era în desfășurare, pentru a merge la toaletă și a-și administra substanțele stupefiante.
Din cercetări a reieșit și că, înainte de a procura drogurile din spital, medicul și-ar fi cumpărat substanțe interzise de la un traficant din Iași, între timp încarcerat.
Judecătorii Tribunalului Suceava au dispus arestarea preventivă a medicului pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta este continuată de procurorii DIICOT.


































