Comuna Movileni se pregătește să devină, de Ziua Copilului, unul dintre principalele puncte de atracție din județul Olt. Autoritățile locale au pregătit pentru 1 Iunie un spectacol-maraton, cu artiști de renume, surprize pentru cei mici și un impresionant show de artificii și lasere.
Evenimentul, organizat cu prilejul Zilei Comunei Movileni și al Zilei Internaționale a Copilului, va începe la ora 16.00 și promite să adune în centrul localității mii de participanți din întreaga zonă.
Pe scena amenajată special pentru sărbătoare vor urca nume cunoscute ale muzicii românești. Printre cei mai așteptați artiști se numără Vali Vijelie și Georgiana Lobonț, care vor susține recitaluri în fața publicului din Movileni.
Programul artistic va continua cu prestațiile unor îndrăgiți interpreți de muzică populară și de petrecere: Olguța Berbec și Remus Novac, Ionuț și Doinița Dolănescu, Valentin Sanfira, dar și Marcy Nicorescu, Alexia Mihalache, Aylin Militaru, Zidaru Viorel și Erica Măntescu. Spectacolul va fi prezentat de Lili Bălăceanu.
Organizatorii au pregătit și un program special pentru copii. Cei mici vor avea acces gratuit la parcul de distracții amenajat pentru această ocazie și vor putea participa la activități recreative dedicate lor.
„Am pregătit și surprize pentru copii, care vor beneficia de acces gratuit la parcul de distracții amenajat cu ocazia evenimentului. Seara se va încheia cu un impresionant foc de artificii și un show de lasere”, a declarat primarul comunei Movileni, Ion Sorin Toma.
Cu un afiș care reunește unele dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii românești și cu numeroase activități pentru întreaga familie, Ziua Comunei Movileni se anunță una dintre cele mai mari și mai spectaculoase petreceri organizate în acest an în județul Olt.


































