Polițiștii rutieri din Mehedinți au aplicat peste 18.000 de sancțiuni contravenționale și au reținut aproape 1.600 de permise de conducere în primele cinci luni ale anului 2026. Cele mai multe amenzi au fost date pentru depășirea vitezei legale, iar oamenii legii au constatat peste 200 de infracțiuni rutiere.
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a prezentat bilanțul activității polițiștilor rutieri din primele cinci luni ale anului 2026, perioadă în care siguranța rutieră a reprezentat una dintre principalele priorități ale instituției.
De la începutul anului, polițiștii rutieri au organizat 757 de acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație și combaterea principalelor încălcări ale legislației rutiere.
În urma controalelor efectuate în trafic, au fost aplicate 18.269 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 933.000 de lei.
Cele mai multe amenzi au vizat depășirea regimului legal de viteză, fiind aplicate 3.980 de sancțiuni. Totodată, polițiștii au sancționat 40 de șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice, 308 conducători auto pentru depășiri neregulamentare, 710 pietoni și 2.473 de bicicliști pentru abateri de la legislația rutieră. Alte 11.468 de sancțiuni au fost aplicate pentru diferite încălcări ale regulilor de circulație.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 1.590 de permise de conducere și au retras 605 certificate de înmatriculare pentru autovehicule care nu îndeplineau condițiile tehnice sau legale de circulație.
În aceeași perioadă, oamenii legii au constatat 207 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 25 pentru conducerea sub influența alcoolului, 9 pentru conducerea sub influența substanțelor interzise și 54 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În toate aceste cauze, cercetările continuă sub supravegherea unităților de parchet competente, urmând ca, în funcție de rezultatele anchetelor, să fie dispuse măsurile legale. În unele cazuri au fost luate și măsuri preventive.
În contextul sezonului estival, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să respecte limitele legale de viteză, să nu urce la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor, să evite manevrele riscante și să verifice starea tehnică a autovehiculelor înainte de plecarea la drum. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra importanței purtării centurii de siguranță, transportării copiilor în dispozitive omologate și evitării utilizării telefonului mobil în timpul conducerii.
Potrivit IPJ Mehedinți, acțiunile de monitorizare și control în trafic vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță rutieră.





































