Acasă Local Eveniment Accident cu d...

Accident cu doi răniți în Olt. Unul dintre șoferi avea o alcoolemie de 0,74 mg/l

Doi șoferi au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs vineri seară pe Drumul Județean 677, în comuna Slătioara. Unul dintre conducătorii auto avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat și a refuzat ulterior recoltarea probelor biologice.

Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a produs vineri seară, în jurul orei 22:50, pe Drumul Județean 677, în comuna Slătioara.

La fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Slatina, care au început cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Din primele verificări a reieșit că un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din municipiul Slatina, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, tot din Slatina. Cauza producerii accidentului urmează să fie stabilită în cadrul anchetei.

În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ în cazul bărbatului de 62 de ani, însă în cazul tânărului de 30 de ani aparatul a indicat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, la spital, acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.