Șoferii români care cumpără mașini second-hand riscă să plătească cu aproape 20% peste valoarea reală a vehiculului dacă acesta are kilometrajul falsificat, arată un studiu realizat de compania de date auto carVertical. În plus, cumpărătorii se pot confrunta ulterior cu defecțiuni costisitoare și probleme de siguranță.
Falsificarea kilometrajului continuă să fie una dintre cele mai răspândite fraude de pe piața mașinilor second-hand, iar efectele financiare sunt semnificative pentru cumpărători.
Potrivit unui studiu realizat de compania carVertical, în România, manipularea kilometrajului majorează, în medie, valoarea unei mașini cu 19,9%. Astfel, un autoturism vândut cu 20.000 de euro ar putea valora, în realitate, doar aproximativ 16.700 de euro.
Specialiștii atrag atenția că scopul acestor practici este de a crea impresia că vehiculul este mai puțin uzat și, implicit, mai valoros decât în realitate.
Datele studiului arată că 8,1% dintre vehiculele verificate în România aveau kilometrajul falsificat, iar odometrul fusese dat înapoi, în medie, cu 66.800 de kilometri.
„Prin derularea kilometrajului, vânzătorii necinstiți pot crea iluzia că un vehicul se află într-o stare mai bună decât în realitate. Cei mai afectați sunt cumpărătorii de mașini second-hand mai noi sau ai vehiculelor rulate de lux”, explică Matas Buzelis, expert în piața auto din cadrul carVertical.
Comparativ cu alte state europene, România se află printre țările unde impactul asupra prețului este mai redus. La polul opus se află Germania, Belgia și Franța, unde falsificarea kilometrajului poate crește valoarea unui vehicul cu până la 49,3%.
Specialiștii recomandă cumpărătorilor să verifice întotdeauna istoricul unui autoturism înainte de achiziție, pentru a afla dacă kilometrajul a fost modificat și pentru a evita plata unui preț mult mai mare decât valoarea reală a mașinii.
Potrivit autorilor studiului, lipsa unui schimb eficient de informații între statele europene și accesul limitat la istoricul complet al vehiculelor permit în continuare existența acestui tip de fraudă, care afectează anual mii de cumpărători de mașini second-hand.



































