Acasă Local Administrație CJ Olt pregăt...

CJ Olt pregătește două investiții majore în sănătate. Marius Oprescu: „Accesăm orice măsură care se deschide pe fonduri europene”

Consiliul Județean Olt a aprobat luni două proiecte de investiții în valoare totală de peste 15 milioane de lei, care vizează dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor la Spitalul Județean de Urgență Slatina și Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci. Ambele proiecte urmează să fie depuse pentru finanțare prin Programul Sănătate, din fonduri europene.

La finalul ședinței ordinare a Consiliului Județean Olt, președintele instituției, Marius Oprescu, a anunțat că au fost aprobate două proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din județ.

Primul vizează extinderea Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, investiție estimată la aproximativ 6,5 milioane de lei, iar cel de-al doilea prevede construirea unui nou Centru de prevenire și tratare a adicțiilor la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci, cu o valoare de 8,8 milioane de lei.

„Astăzi, în ședința de Consiliul Județean, am aprobat două proiecte pe care le vom depune pe Programul Național de Sănătate. Unul privește construirea unui nou corp de clădire și a unui nou centru de prevenire a adicțiilor la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci, în valoare de 8,8 milioane de lei, iar al doilea prevede extinderea Centrului de Sănătate Mentală al Spitalului Județean de Urgență Slatina, un proiect în valoare de 6,4 milioane de lei. Ambele proiecte sunt construite să le depunem pe Programul Național de Sănătate, fonduri europene”, a declarat Marius Oprescu.

Președintele Consiliului Județean a subliniat că instituția urmărește să acceseze toate liniile de finanțare europeană pentru care este eligibilă.

„Noi, ca instituție, orice măsură care se deschide pe fonduri europene, care se potrivește Consiliului Județean Olt sau la care instituția noastră este eligibilă, o accesăm”, a spus acesta.

Extindere la Spitalul Județean Slatina

Potrivit lui Marius Oprescu, proiectul de la Spitalul Județean de Urgență Slatina este determinat și de noile responsabilități preluate de administrația județeană după desființarea Agenției Naționale Antidrog.

„Odată cu desființarea Agenției Naționale Antidrog, Consiliul Județean a preluat o parte din activitatea acestei agenții, iar legea ne impune o serie de norme pentru desfășurarea acestei activități. Ministerul ne-a dat posibilitatea să accesăm fonduri europene pentru dezvoltarea acestui centru de sănătate mintală”, a explicat președintele CJ Olt.

Proiectul de la Spitalul Județean prevede extinderea clădirii existente a Centrului de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor, valoarea totală fiind de 6.498.487,51 lei, din care aproximativ 5,38 milioane de lei fără TVA, urmând să fie depus în parteneriat între Consiliul Județean Olt și Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Un nou centru la Schitu Greci

Al doilea proiect presupune construirea unui corp nou destinat prevenirii și tratării adicțiilor în cadrul Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci.

„Gradul de ocupare este aproape de 100%, necesitând dezvoltarea unui nou centru. Acest centru deja are un grad de ocupare foarte mare și, dacă avem această oportunitate de dezvoltare a Spitalului de Psihiatrie Schitu Greci, vrem să accesăm aceste fonduri și să mergem mai departe cu dezvoltarea lui”, a afirmat Marius Oprescu.

Potrivit documentației aprobate de Consiliul Județean, investiția are o valoare totală de 8.803.867,95 lei, iar noua clădire va avea o suprafață construită de 387,5 metri pătrați, o suprafață desfășurată de 775 de metri pătrați, iar durata estimată de execuție este de 24 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.