Cele trei mari federații sindicale din Educație și-au exprimat solidaritatea cu greva generală declanșată marți de sindicatele din Sănătate. Ele cer Guvernului Bolojan să renunțe la „această mizerie de proiect al legii salarizării”.
„Forma extremă a luptei sindicale la care aţi recurs este legitimă, cauza principală fiind iresponsabilitatea Guvernului demis de a implementa, cu tot dinadinsul, proiectul legii salarizării contestat vehement de majoritatea salariaţilor din sectorul bugetar, inclusiv de către cei din sănătate şi din educaţie. Solicităm, la fel ca şi Federaţia Sanitas, renunţarea la această mizerie de proiect al legii salarizării”, au transmis sindicatele din Educaţie, într-un comunicat comun.
Ele mai afirmă că noua lege a salarizării n-ar trebui făcută „din pix” și „tăind haotic sporuri, pentru încadrarea în bugetul alocat”, ci în mod echitabil, după instalarea unui Guvern legitim şi obligatoriu împreună cu partenerii de dialog social.
„Stimaţi colegi de la Sanitas, sperăm că greva generală declanşată va fi un semnal de alarmă pentru întreg spectrul politic şi că cei care încă visează să fie transpus în practică acest proiect al legii salarizării vor conştientiza în al doisprezecelea ceas că este perdant ceea ce vor să facă”, au mai transmis sindicatele din Educație.
Sursa: b1tv.ro




































