Accidentul produs luni dimineață pe DN 6, la Orșova, s-a încheiat tragic. Unul dintre cei cinci oameni răniți, un bărbat de 53 de ani, a murit la spital. Polițiștii au schimbat încadrarea cercetărilor, dosarul vizând acum și infracțiunea de ucidere din culpă.
Accidentul a avut loc luni, 8 septembrie, în jurul orei 08:16, pe DN 6, în zona gării din Orșova.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, din primele cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier a rezultat că o femeie de 52 de ani, cetățean bulgar, care conducea un autoturism pe DN 6, ar fi pătruns pe sensul opus de mers.
Mașina acesteia a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani.

În urma impactului, ambii șoferi și alți trei pasageri au fost răniți, toate cele cinci persoane fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Ulterior, IPJ Mehedinți a anunțat că starea bărbatului de 53 de ani s-a agravat, acesta decedând la spital.
Femeia de 52 de ani a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cazul celuilalt conducător auto au fost recoltate probe biologice.
În urma decesului bărbatului, cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.



































