Polițiștii din Olt au continuat, în ultimele 24 de ore, controalele pe șoselele din județ, iar verificările au scos la iveală mai multe încălcări grave ale legislației rutiere. Printre cazurile descoperite se numără un șofer cu o alcoolemie indicată de etilotest de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, un tânăr fără permis și o mașină cu autorizația provizorie de circulație expirată.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, unul dintre cazuri a fost înregistrat marți seara, 8 septembrie, în comuna Iancu Jianu.
În jurul orei 22:15, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Vaideeni, județul Vâlcea.
Pentru că acesta emana halenă alcoolică, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilometru, care a indicat 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Tânăr de 20 de ani, prins la volan fără permis
Câteva ore mai târziu, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în jurul orei 01:30, polițiștii din Caracal au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din municipiu.
Verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Dosar penal și după un control în Slatina
Un alt caz a fost descoperit marți, în jurul orei 19:10, în municipiul Slatina.
Polițiștii rutieri au oprit o mașină condusă de o femeie de 39 de ani, din comuna Slătioara. În urma verificărilor, aceștia au constatat că autorizația de circulație provizorie a autoturismului era expirată.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
IPJ Olt anunță că acțiunile pe drumurile publice vor continua, atât pentru prevenirea accidentelor, cât și pentru depistarea celor care încalcă normele de circulație.



































