Nadia Comăneci a acordat burse pe un an pentru zece gimnaste

Fosta multiplă campioană olimpică la gimnastică, Nadia Comăneci, a acordat, luni, zece burse pe un an pentru zece sportive cu probleme financiare, valoarea lunară a acestora fiind de 100 de euro fiecare.

Bursele, acordate împreună cu producătorul de saltele Dormeo, fac parte din proiectul “10 pentru gimnastică!”, astfel încât tinerele sportive să-şi poată continua activitatea până când vor ajunge la lotul de junioare.

Cele zece beneficiare ale burselor de 100 de euro lunar sunt Beatrice Butunoi, Anne-Marie Micu, Ioana Stănciulescu, Bianca Mihaela Dorobanţu, Camelia Anghel, Ana Maria Puiu, Caroline Tătaru, Larisa Scarlat, Alisia Moroşan şi Gianina Dan.

“Mă bucur pentru această colaborare pe care o avem împreună, care poate însemna foarte mult pentru gimnastele mici, care nu au posibilitatea de a continua ce au început şi visează să ajungă la Jocurile Olimpice. Dacă reuşim cu fiecare produs cu care ne asociem să facem astfel de proiecte, atunci eu spun că am făcut un mare pas înainte. Sunt zece burse pentru zece fete de nota 10, dar şi pentru zece părinţi de nota 10, care au grijă ca aceste fetiţe să-şi urmeze visul”, a declarat Nadia Comăneci.

Directorul general al Studio Moderna, importatorul saltelelor Dormeo în România, Zoltan Pilecki, speră ca prin acest proiect să poată ajuta la dezvoltarea gimnasticii româneşti. “Mă bucur că am reuşit să pornim acest program cu ajutorul Nadiei şi al Fundaţiei Nadia Comăneci. Acest proiect ne permite să contribuim la dezvoltarea gimnasticii româneşti”, a completat Pilecki.

 
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here