Cum au ajuns pământurile Comănenilor în stăpânirea lui Titi Blondu’. O poveste cu iz penal

Omul de afaceri slătinean Constantin Deaconu, zis Titi Blondu’, a ajuns, în urmă cu câţiva ani, proprietar al unor întinse proprietăţi agricole şi forestiere situate pe raza judeţului Olt. El a devenit însă stăpân, prin firma sa, Celulobloc SA, peste nişte domenii cu mari probleme în Justiţie. Dincolo de un proces demarat în instanţă de cei care pretind că sunt adevăraţii moştenitori ai proprietăţilor, a existat şi un dosar penal în care Titi Blondu’ şi un fost primar al unei localităţi au fost cercetaţi pentru dare şi luare de mită. Vacanţa de vis pe care fostul prefect de Olt, Octavian Popescu, şi-a petrecut-o alături de Titi Blondu’ în 2006 este un amănunt de care nu se poate face abstracţie în această poveste.

Costel MIREA

Totul a început în urmă cu vreo opt, nouă ani, când Constantin Deaconu, care controlează firma de construcţii Celulobloc SA, hotelul „Paradis” şi restaurantul „Casa Deaconu” din Slatina, o cunoaşte îndeaproape pe o anume Georgeta Guzun din Brâncoveni, procuristul unuia dintre moştenitorii familiei boiereşti Comăneanu, care a deţinut întinse domenii agricole şi forestiere pe raza mai multor localităţi din judeţul Olt. Femeia reprezenta, cu acte-n regulă, interesele moştenitoarei Mihaela- Alexandra Oroveanu, trăitoare în SUA. În baza unei relaţii sentimentale împănată cu interese financiare, Titi Blondu’ şi Georgeta Guzun pun la cale un plan la capătul căruia urma să câştige amândoi: el – toată proprietatea Comănenilor din Olt, ea – un purcoi de bani. Şi planul, pecetluit printr-un antecontract de vânzare-cumpărare între cei doi, a fost, într-adevăr, dus la capăt după mai multe aventuri şi neînţelegeri între ei şi după ce problemele care au survenit în Comisia judeţeană pentru aplicarea fondului funciar au fost „rezolvate”.

Detalii testamentare

Înainte să intrăm în amănunte, trebuie să spunem că asupra celor 300 de hectare de teren arabil şi pădure pe care familia Comăneanu le deţinea, înainte de confiscarea averilor de către comunişti, pe raza localităţilor Brâncoveni, Dăneasa şi Drăgăneşti-Olt, există pretenţii din partea mai multor moştenitori. Să mai spunem că autorii Mihail şi Constanţa Comăneanu au avut doi copii, Maria şi Dinu Vintilă. Ei bine, pe o linie testamentară vine cu pretenţii Mihaela-Alexandra Oroveanu, nepoată de văr a fiicei Comănenilor, Maria, iar pe altă linie vin Duţă Emile şi Duţă Rodica Steliana, moştenitori ai soţiei celuilalt copil al Comănenilor, Dinu Vintilă. Aceştia din urmă invocă faptul că ei sunt moştenitori pe o linie testamentară directă şi susţin că testamentul invocat de partea adversă ar conţine date false. Succesul deplin în demersurile pentru retrocedare l-a avut, însă, Mihaela Oroveanu, care devine proprietară, prin procuristul Georgeta Guzun, a 200 hectare teren arabil şi a 50 hectare de pădure. Ce-i drept, ea s-a bucurat de un sprijin susţinut din partea lui Titi Blondu’, care a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a pune mâna pe întinsele domenii: a pus la bătaie sute de milioane de lei vechi utilizaţi de prietena-procurist, a asigurat asistenţa juridică necesară şi a făcut anumite vizite la persoane cu trecere în domeniul retrocedărilor. O asemenea vizită Titi Blondu’ a făcut-o, în 2006, prefectului de Olt de atunci, Octavian Popescu, preşedintele Comisiei judeţene pentru aplicarea legilor funciare. A ieşit din biroul acestuia încântat şi, la scurt timp, cei doi şi-au petrecut, împreună cu soţiile, o vacanţă de vis în SUA.

Trădare neaşteptată

Ca nu cumva aşa-zisa moştenitoare să facă vreo mişcare care să-i strice afacerea, Titi Blondu’ îi atrage atenţia Mihaelei Oroveanu, prin adresa 737/10.07.2006, că, dintr-un motiv sau altul, dacă va retrage procura prietenei sale sau dacă va nesocoti antecontractul încheiat între el şi procurist, alegând să vândă altcuiva terenurile pentru care, între timp, se reconstituise dreptul de proprietate, va trebui să-i plătească lui două miliarde de lei cu titlu de despăgubire, conform unor prevederi din antecontract. „Mişcarea” de care îi era frică a fost făcută, însă, chiar de prietena lui, Georgeta, care, din cauza unui conflict izbucnit între ei, imediat după eliberarea titlurilor de proprietate a vândut terenurile mamei sale din Brâncoveni. După discuţii şi demersuri prelungite, Constantin Deaconu îşi vede, într-un sfârşit, visul cu ochii, cumpărând, pe numele firmei, râvnitele terenuri. Afacerea nu a rămas, însă, fără „cozi”.

Proces şi denunţ la DNA
În 2007, moştenitorii Duţă Emile şi Duţă Steliana au deschis proces civil la Judecătoria Caracal împotriva Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar Dăneasa, Prefecturii Olt, firmei lui Deaconu, Celulobloc SA şi a aşa-zisei moştenitoare Mihalea Oroveanu care, graţie tandemului Titi Blondu’ – Georgeta Guzun, le-a luat-o înainte. Procesul continuă şi azi la Tribunalul Olt, unde cei doi reclamanţi au făcut recurs împotriva soluţiei magistraţilor din Caracal, care le-au respins, în 2011, acţiunea.

O altă „coadă” a afacerii a fost un dosar penal pentru dare şi luare de mită, avându-i ca protagonişti pe Titi Blondu’ şi pe fostul primar al comunei Dăneasa, Eugen Stănia, după ce, spun surse apropiate cazului, la Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Dăneasa lucrurile au mers ca unse, poate prea unse, pe linia reconstituirii dreptului de proprietate. Un denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie le-a dat de lucru procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, spre care DNA şi-a declinat competenţa. Cazul a căzut în sarcina procurorului Cosmin Croitoriu, care a soluţionat relativ repede dosarul cu NUP. El a fost silit de Tribunalul Olt, unde s-a făcut plângere împotriva rezoluţiei, să redeschidă dosarul şi să înceapă urmărirea penală împotriva persoanelor cercetate. Şi din nou, extrem de repede, procurorul Croitoriu a soluţionat cauza în favoarea celor doi. Un mic amănunt: deşi în denunţ se vorbea de documente doveditoare prezente la sediul firmei lui Titi Blondu’, nici un anchetator n-a descins în timp util (şi nici mai târziu) la adresa Celulobloc SA. Un alt dosar, aşadar, soluţionat la foc automat din birou.

•••

Scăpat, la sfârşitul anului trecut, de corvoada declaraţiilor în dosarul penal cu pricina, Constantin Deaconu nu-şi face griji nici în legătură cu soluţia finală a procesului în care cei doi recurenţi reclamanţi cer anularea tuturor documentelor oficiale de pe urma cărora a beneficiat el. Între timp, omul a vândut la preţ bun o parte consistentă din latifundiul cu care s-a pricopsit din toată această poveste şi se gândeşte, aşa cum îi stă bine unui afacerist postdecembrist, să intre în politică. Primul pas îl va face, după cum spune, către Mişcarea Populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here