Un bărbat a murit pe loc și alți patru au ajuns la spital cu răni grave după ce un autoturism s-a răsturnat, sâmbătă seară, în localitatea Vișina (Olt). Cauza accidentului a fost viteza excesivă.
Tragicul eveniment s-a petrecut la ora 21.15 pe DN 54, în afara localității Vișina. Potrivit polițiștilor, șoferul, M. Ionuț, de 23 de ani, din comuna Locusteni, județul Vâlcea, în timp ce conducea autoturismul, proprietate personală, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
În urma accidentului, unul dintre cei patru pasageri în autoturism a murit, iar șoferul și ceilalți trei au ajuns cu răni grave la Spitalul Clinic de Urgență Craiova.
„Din evenimentul rutier a rezultat decesul lui C. Gabriel, de 43 ani, din judeţul Dolj, pasager în autoturism, precum şi rănirea conducătorului auto şi a altor trei pasageri în autoturism, B. Ion, de 23 ani, S. Valentin, de 26 ani, şi C. Marius, de 33 ani, toţi din municipiul Craiova, internaţi la Spitalul nr. 1 Craiova. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost recoltate mostre de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, comisarul șef Claudia Radu.
Oamenii legii au întocmit dosar penal, iar șoferul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.