Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, l-a atacat dur, joi, pe liderul PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, acuzându-l că, într-un interviu acordat site-ului pesurse.ro, ar fi jignit electoratul din Olt, utilizând vorbe grele la adresa acestuia pentru că l-a votat pe Victor Ponta. Ştirbu susţine că este vorba doar de o interpretare subiectivă a declaraţiilor sale.
Preşedintele executiv al PSD susţine că, în interviul acordat de deputatul liberal site-ului pesurse.ro, acesta a folosit cuvinte precum „beţivi, săraci şi asistaţi social” la adresa alegătorilor din Olt care l-au votat pe Victor Ponta în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Într-o conferinţă de presă, Marius Oprescu a enumerat localităţile în care Gigel Ştirbu a luat, în două rânduri, voturi pentru a prinde un loc de deputat în Parlamentul României.
”Vreau să îmi cer scuze electoratului din Olt că un domn deputat, un Gigel, şi-a permis să jignească acest electorat doar pentru faptul că toţi aceşti oameni au votat Victor Ponta în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Aş vrea să le aduc aminte domnului deputat şi oamenilor din judeţul Olt că în 2008, când a candidat de la PNL pe Colegiul nr. 6, domnul deputat a luat de la oamenii pe care de data asta i-a jignit, i-a făcut beţivani, săraci şi asistaţi social, a luat 9.597 de voturi. 9.597 de voturi a luat deputatul Gigel Ştirbu de la oamenii pe care acum i-a jignit. A luat 1.284 de voturi în 2008 de la Drăgăneşti, a luat voturi de la Băbiciu, Cilieni, a luat voturi de la Coteana, de la Dăneasa, de la Gostavăţu, de la Izvoarele, de la Mărunţei, de la Mihăeşti a luat 330 de voturi, de la Osica de Sus a luat 1.388 de voturi, Osica de Sus unde acum oamenii au votat cu Victor Ponta. Au fost buni aceşti oameni când au votat cu deputatul Gigel Ştirbu, astfel încât să îl trimită în Parlamentul României. Acum când au votat cu Victor Ponta, cetăţenii de la Osica de Sus au fost numiţi şi jigniţi în fel şi chip şi nu vreau să mai îmi aduc aminte că mi-e ruşine de un astfel de limbaj la adresa cetăţenilor noştri din judeţul Olt”, a declarat Marius Oprescu.
Contactat telefonic pentru o explicaţie pe acest subiect, deputatul Gigel Ştirbu a spus că, răspunzând unor întrebări puse de o jurnalistă de la pesurse.ro, a făcut declaraţii în legătură cu rezultatele alegerilor de duminică şi cu unele nereguli în procesul electoral, dar că nu a jignit pe nimeni. Ştirbu a anunţat, totodată, că va organiza o conferinţă de presă în următoarele zile, cel mai probabil luni.