Inundaţiile au făcut prăpăd în Olt. Cele mai afectate localităţi sunt Movileni, Şerbăneşti şi Crâmpoia

Sute de gospodării din mai multe localităţi au fost inundate de ploile căzute în cursul zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri, în mai multe cazuri fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a scoate apa din curţi şi pentru a salva animalele oamenilor. 
 
Una dintre cele mai afectate localităţi este comuna Movileni, unde pompierii au făcut un dig din saci cu nisip pentru a stăvili revărsarea pârâului Dorofei, care în primăvara acestui an a făcut ravagii. Marţi, aici au fost inundate aproape 200 de gospodării. Pe lângă acestea, peste șapte kilometri de străzi străzi, 450 de hectare de teren arabil, 150 de hectare de pășune și 75 de hectare de păduri au fost inundate. „Încă de marţi, de la ora 16.00, în localitatea Movileni s-a deplasat o autospecială de intervenție cu nouă subofițeri care au asigurat zona inundabilă a pârâului Dorofei, făcând un dig, prin încărcarea cu saci de nisip”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul major Dan Nedeloiu.
Pompierii au muncit toată noaptea pentru a scoate apa din curţile localnicilor.
 

Şi în localitățile Crâmpoia și Șerbănești pompierii din cadrul Detaşamentului Slatina au acționat mai bine de 10 ore cu două motopompe pentru evacuarea apei din gospodării, dar și pentru salvarea mai multor animale ale cetățenilor. La Crâmpoia, circa 170 de anexe gospodărești au fost afectate. Tot aici patru podețe, nouă kilometri de drum comunal, 500 de hectare de teren arabil, dar și 160 de fântâni au fost afectate de inundații.

De asemenea, miercuri dimineață, efective ale pompierilor din Slatina, Caracal şi Scorniceşti s-au deplasat cu patru motopompe în localitățile Șerbănești, Dăneasa și Colonești pentru a interveni în sprijinul populației afectate de revărsări ale apelor. La Colonești, 200 de hectare de teren agricol s-au aflat sub ape, iar la Cîrlogani ploile au afectat drumuri comunale și 120 de hectare de teren arabil. Nici comuna Corbu nu a fost ocolită de necazuri; aici șapte gospodării având de suferit, apa intrând în 29 de beciuri și afectând 28 de fântâni. 

Și la Valea Mare apa a făcut ravagii în opt grădini și pe circa 150 de hectare de teren arabil, în vreme ce la Șerbănești, 26 de curți și 120 de hectare de teren arabil au avut de suferit de pe urma ploilor.

„Cum județul Olt se află în continuare sub incidența atenționării hidrologice de cod portocaliu până mâine la orele 14.00, la sediul I.S.U. Olt, efectivele din M.A.I. constituite în cadrul grupei operative de la nivel județean își desfășoară activitatea permanent pentru monitorizarea situației existente”, a mai declarat Dan Nedeloiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here