Anton Drăguinea a demisionat din PP-DD, renunţând şi la calitatea de consilier judeţean

Supărat pe conducerea PP-DD Olt, fostul viceprimar al oraşului Corabia, Anton Drăguinea, a demisionat din partid şi din calitatea de consilier judeţean. Plenul CJ Olt a luat act, joi, de demisie şi a declarat locul vacant. Drăguinea a demisionat din Consiliul Judeţean în contextul în care a fost declarat incompatibil de inspectorii de integritate, raportul ANI fiind contestat în instanţă.
 
Contactat telefonic de OLT-ALERT, Anton Drăguinea a declarat că nu din cauza incompatibilităţii declarate de ANI a renunţat la funcţia de consilier judeţean, motivul actului unilateral fiind doar supărarea sa pe conducerea PP-DD.
 
„Înainte de alegerile prezidenţiale am înaintat Biroului judeţean lista cu persoanele care urmau să facă parte din birourile secţiilor de votare din Corabia, iar conducerea organizaţiei judeţene a făcut o altă listă cu alte persoane, fără să mă întrebe şi pe mine nimic. Ca atare, am decis să demisionez şi din partid, şi din funcţia de consilier judeţean. Acesta este motivul, nu din cauza incompatibilităţii. Raportul ANI face obiectul unui proces în instanţă, dosarul aflându-se acum la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie”, a declarat Drăguinea. 
 

Anton Drăguinea, fost viceprimar al oraşului Corabia în perioada 2004 – 2012, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate în 2013. Potrivit ANI, „Drăguimea Petre Anton s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iulie 2010 – 25 aprilie 2012, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar al orașului Corabia, judeţul Olt, și calitatea de membru în Consiliul de administrație al Spitalului Orășenesc Corabia. Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «funcţia de […] viceprimar […] este incompatibilă cu […] funcţia de membru al consiliului de administraţie[…] la instituţiile publice»”. 

În 2012, fostul viceprimar a candidat din partea PP-DD la funcţia de primar al oraşului Corabia, dar sorţii au fost de partea candidatului PSD, Iulică Oane. Drăguinea a apucat, totuşi, un loc de consilier local. Numele său a figurat şi pe lista candidaţilor PP-DD pentru funcţia de consilier judeţean, la o poziţie eligibilă. Ulterior, a renunţat la calitatea de consilier local în favoarea celei de consilier judeţean. 
 
Contactat de OLT-ALERT, preşedintele interimar al PP-DD Olt, deputatul Dumitru Niculescu, a declarat că nu ştie încă cine îi va lua locul lui Drăguinea în Consiliul Judeţean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here