Condamnări în dosarul „Droguri pentru liceeni”. Ce pedepse au aplicat magistrații Tribunalului Olt

Șapte din cele 51 de persoane trimise în judecată de procurori în dosarul „Droguri pentru liceeni”, sub acuzația de trafic de droguri, au fost condamnate, luni, de magistrații Tribunalului Olt, la închisoare cu executare. O altă persoană a fost condamnată la închisoare, dar cu suspendarea pedepsei. Liceenii implicați s-au ales cu amenzi penale și cu pedepse educative. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Pedepse cu închisoarea au primit cei care coordonau rețeaua de trafic de droguri. Astfel, la închisoare cu executare au fost condamnaţi Valeriu Petre (şapte ani şi patru luni), Viorel Florin Petre (cinci ani şi patru luni), Sorinel Iulian Grigore (patru ani, 10 luni şi 20 de zile), Liviu Mugurel Petre (trei ani şi opt luni), Mariana Daniela Mateescu (patru ani) și Ionuţ Claudiu Mateescu (patru ani, două luni şi 20 de zile). Aceştia se află deja în arest preventiv la Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova.

Ionuţ Valentin Brătoiu a primit și el şase ani şi trei luni de închisoare cu executare după ce magistrații au contopit pedeapsa pronunțată de Tribunalul Olt cu pedepse primite în alte cauză, inculpatul fiind în prezent deţinut la Penitenciarul Arad.

La închisoare, dar cu suspendarea pedepsei, au fost condamnate alte 27 de persoane, cu termene de supraveghere în care inculpații trebuie să respecte măsurile impuse de instanță, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă etc.

De asemenea, pentru 11 dintre inculpați magistrații au decis să aplice doar amenzi penale pentru consum ilegal de droguri, iar în cazul a cinci elevi minori consumatori de stupefiante magistrații au hotărât supravegherea lor pe o perioadă de șase luni.

Reţeaua din care făceau parte inculpaţii a fost destructurată de procurori DIICOT Olt în 20 mai, anul acesta, în urma unui flagrant în care mai mulţi traficanţi au fost prinşi în timp ce ridicau 12 colete de la o agenţie de turism din Slatina. Oamenii legii susţin că în pachetele sechestrate se găseau muguri de cannabis.

Din cercetări a reieşit că, din luna iulie 2013 până în mai 2014, membrii grupului infracţional ar fi procurat droguri din Spania, pe care le-ar fi introdus în ţară prin intermediul societăţilor de transport şi coletărie, pentru a le comercializa pe raza municipiului Slatina, dar şi în Caracal, Râmnicu Vâlcea, Craiova şi Piteşti.

Membrii grupării au intrat în cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere şi comercializare de droguri de risc, fără drept, deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept şi introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept. 51 de persoane, printre care 15 liceeni, au fost trimise în judecată în luna iunie, șapte dintre acestea în stare de arest preventiv.

Decizia judecătorilor de la Tribunalul Olt nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here