Un bărbat din comuna olteană Stoicăneşti a fost la un pas să rămână, marţi după-amiază, fără locuinţă din cauza unui incendiu puternic pornit de la scurtcircuit electric. Până la lichidarea incendiului, flăcările au distrus o bună parte din acoperișul casei şi mai multe bunuri din interior.
Pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 17.00 despre incendiu, salvatorii intervenind cu nu mai puţin de trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor. Până să fie lichidat, focul a distrus o bună parte din locuinţă.
„Militarii s-au deplasat la locul solicitării cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul acestora a venit și o autospecială de stingere de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Stoicănești. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile dintr-o cameră de locuit. Pompierii au reușit izolarea și lichidarea incendiului, în limitele găsite, reușind astfel să salveze bunurile din celelalte încăperi ale locuinței”, a declarant purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, plutonierul Alin Băsăşteanu.
Flăcările puternice au distrus acoperișul casei pe circa 30 de metri pătraţi și bunurile dintr-un dormitor, respectiv un pat, mai multe scaune, un șifonier, o bibliotecă, tâmplăria și materialele textile aflate în încăpere. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, este un scurtcircuit electric produs de un conductor defect sau neizolat corespunzător. Pentru evitarea unor evenimente negative, ISU Olt recomandă cetățenilor să nu utilizeze aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare sau dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații, să nu folosească siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat şi să nu suprasolicite instalația electrică folosind mai multe aparate simultan.