Bercea Mondial, condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru mituirea unui angajat din penitenciar

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat, marţi, la doi ani şi opt luni de închisoare, iar Izaura Anghel la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care sunt acuzaţi că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi, unde este încarcerat Bercea.

Decizia a fost luată marţi de Tribunalul Argeş şi nu este definitivă, putând fi atacată.

Potrivit deciziei magistraţilor Tribunalului Argeş, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat la câte doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi dare de mită, pedepsele fiind contopite. Acestei pedepse i-a fost adăugat un spor de opt luni, astfel că dacă decizia va rămâne definitivă Bercea Mondial ar urma să execute o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare.

La rândul său, fiica lui Bercea Mondial, Izaura Anghel, a fost condamnată la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, urmând să fie sub supraveghere pe durata a doi ani, timp în care va trebui să se prezinte la Serviciul de probaţiune Olt, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă şi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

Izaura Anghel a fost condamnată şi la prestarea de muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria oraşului Drăgăneşti-Olt sau în cadrul Liceului “Tudor Vladimirescu” din aceeaşi localitate.

De asemenea, familia lui Bercea Mondial va trebui să plătească şi 5.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

În acest dosar, procurorii Parchetului Tribunalului Argeş l-au trimis în judecată, în 10 octombrie 2014, pe Sandu Anghel, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită în concurs real şi în stare de recidivă post-condamnatorie, iar pe Izaura Anghel, pentru dare de mită.

Dosarul a fost deschis după ce reprezentanţii Penitenciarului Colibaşi au sesizat Parchetul cu privire la faptul că Sandu Anghel ar fi încercat să ofere, prin intermediul fiicei sale, 300 de euro unui gardian al unităţii de detenţie pentru a i se permite să primească un telefon mobil şi pentru ca acesta să intervină în favoarea sa pe lângă Comisia de muncă din penitenciar.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde ispăşeşte o pedeapsă de opt ani şi nouă luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014. Fiul său, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.

Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică Ion Anghel, precum şi fiica, Izaura, şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, la sfârşitul lunii iunie 2014, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Florin Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă de omor.

În schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, spun anchetatorii.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie 2014, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată, în 14 iulie, pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanţa.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

În urmă cu o săptămână, Tribunalul Constanţa a decis ca Mircea Băsescu să rămână în arest la domiciliu, însă cu permisiunea să meargă la serviciu, la firma unde este administrator, două zile pe săptămână, câte trei ore pe zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here