Contradicţie: Poliţia Slatina spune că fenomenul infracţional este în scădere, Poliţia Locală – că e în creştere

Informaţiile prezentate, marţi, de şefii Poliţiei Slatina şi Poliţiei Locale în cadrul primei şedinţe din acest an a Colegiului Prefectural se bat cap în cap: în vreme ce primul a raportat o scădere a fenomenului infracţional în 2014 faţă de 2013 la nivelul municipiului-reşedinţă de judeţ, directorul Poliţiei Locale, Adrian Pop, a atras atenţia asupra unei creşteri a infracţionalităţii în Slatina.
 

Potrivit comisarului-şef Vasile Stoean, şeful Poliţiei Municipiului Slatina, 2014 a fost un an bun în privinţa prevenirii şi combaterii infracţionalităţii, în sensul că numărul cazurilor pe diferite nivele a scăzut faţă de cel din 2013. Stoean a dat şi exemple, susţinând că „infracţiunile sesizate au scăzut în 2014 cu 45 faţă de cele din 2013”, în vreme ce infracţiunile contra persoanei au scăzut, şi ele, de la 444, câte s-au înregistrat în 2013, la la 417, în 2014. O scădere s-a simţit şi în ceea ce priveşte infracţiunile contra patrimoniului (de la 1492 în 2013, la 1329 în 2014.

Nu de aceeaşi părere este şeful Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop, care a lăsat să se înţeleagă faptul că, judecând după nivelul sancţiunilor contravenţionale aplicate, fenomenul infracţional este unul îngrijorător de la un an la altul.
  
„Dacă Poliţia Slatina şi Poliţia Caracal au raportări cu minusuri, şi e bine cu minus pentru că infracţionalitatea trebuie să scadă, noi, din păcate, putem prezenta plusuri, în sensul că, de la an la an, înregistrăm creşteri de sancţiuni contravenţionale constatate, putând trage astfel nişte concluzii uşor îngrijorătoare că viaţa socială se deteriorează pe zi ce trece. Întâlnim cetăţeni din toate mediile care săvârşesc contravenţii şi putem constata şi o uşoară atitudine refractară în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului propriu, atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice. Prezenţa noastră în marile aglomerări de pe raza municipiului Slatina ne-au adus aceste constatări de fiecare dată, toate acţiunile desfăşurate s-au lăsat cu sancţiuni contravenţionale luate în sensul aplicării unor sancţiuni care ne duce la concluziile amintite”, a spus Adrian Pop.
 
Contradicţia dintre cele două instituţii a stârnit nemulţumirea manifestă a prefectului Silviu Neacşu, care a ironizat raportul citit de comisarul-şef Stoean, pe motivul că este nevoie nu de cifre seci, ci de măsuri concrete pentru asigurarea siguranţei publice. Neacşu a făcut aluzie la crima petrecută săptămâna trecută pe strada Toameni din Slatina, unde un bărbat de 29 de ani a ucis o vecină cu 13 lovituri de cuţit, după care a rămas liber pe străzi vreme de 40 de ore. El nici nu a fost prins de poliţişti, predându-se, singur, oamenilor legii sâmbătă dimineaţă.
 
„Domnule comisar Stoean, credeţi că raportul ăsta pe care l-aţi prezentat astăzi era eficient vineri sau sâmbătă? Vă putea ajuta la ceva? Nu? S-a prezentat un material aici care nu ştiu cât transmite cetăţeanului din Slatina sau Caracal. Totul se rezumă la nişte cifre care uneori prezintă o oarecare ameliorare. Nu, n-avem nevoie de aşa ceva. Noi avem nevoie de măsuri concrete care să asigure siguranţa cetăţeanului. Aţi amendat 174 de biciclişti, 800 de înşi care au vorbit la telefon şi 66 de mopedişti. Credeţi că asta a contribuit la îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului din judeţul Olt? Credeţi că asta înseamnă activitatea Poliţiei? Mai spuneaţi că nu s-a înregistrat decât un singur mort. Păi, ce e asta? Noi nu vrem să avem nici un mort. Cred că trebuie să priviţi de pe alte poziţii activitatea şi modul în care îşi desfăşoară activitatea Poliţia Municipiului Slatina”, l-a tras de ureche pe şeful Poliţiei Slatina prefectul judeţului.
 
Silviu Neacşu s-a arătat critic şi la adresa Poliţiei Locale, susţinând că direcţia din subordinea Primăriei Slatina nu stă deloc bine la capitolul imaginii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.