Consilierul local Florin Obretin (PSD) a demisionat, recent, din Consiliul Local Slatina, care va lua act de decizia alesului în prima şedinţă.
„Mi-am depus deja demisia dintr-un motiv personal. Se va lua marţi act de această demisie, când va intra şi în vigoare”, a declarat, pentru Gazeta Nouă, Florin Obretin. Locul acestuia în legislativul local va fi ocupat de Vasile Călini.
Florin Obretin s-a afla la cel de-al doilea mandat în Consiliul Local Slatina. El a ocupat, în 2010 – 2011, şi funcţia de director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DCPN) Olt, susţinut de PDL Olt, fiind un apropiat al fostului preşedinte al organizaţiei, actualul ministru al Finanţelor Publice, Darius Vâlcov. De altfel, el a fost şi consilier personal al acestuia în perioada în care Vâlcov era primar al Slatinei. Obretin a trecut la PSD în 2012, împreună cu protectorul său.