Mai mult de jumătate din cardurile de sănătate care nu şi-au găsit titularii, fiind returnate la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, au fost distribuite medicilor de familie pentru a fi înmânate persoanelor de drept. Alte peste 4.000 de documente electronice aşteaptă să fie ridicate de titulari de la ghişeele CAS.
Cardurile naţionale de sănătate returnate Poştă la Casa de Asigurări de Sănătate sunt distribuite asiguraţilor tot de către CAS, fie prin prezentarea titularilor la sediul instituţiei, fie prin intermediul medicilor de familie. La nivelul judeţului Olt, nu mai puţin de 4.880 de carduri care nu şi-au găsit „stăpânii” au fost predate medicilor de familie pentru a le înmâna titularilor. Alte 4.124 de carduri aşteaptă la Casa de Asigurări de Sănătate să fie ridicate de persoanele în drept. De asemenea, pentru asiguraţii care nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, cardurile de sănătate se eliberează tot la sediul CAS Olt.
În câteva zile factorii poştali vor începe distribuirea celei de-a doua tranşe de carduri nationale de sănătate, în această etapă factorii poştali urmând să distribuie 26.865 de carduri.
În cazul cazul pierderii, distrugerii sau a modificării datelor personale, asiguratul se va prezenta la casa de asigurări pentru a depune o cerere-tip, copie de pe CI şi actele doveditoare pentru plata contravalorii cardului şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale. Plata se va efectua la sediul casei de asigurări, iar cheltuielile sunt identice cu cele efectuate de CNAS şi MS pentru primul card. Costul de producţie al cardului este de 2,2 euro + TVA, iar costul de distribuire este de 2,74 lei + TVA.
„După depunerea documentelor, asiguratul va primi acasă, în termen de 30 de zile, noul card. Intre timp, cardul va apărea inactiv în sistem, iar asiguratul va beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate”, a explicat purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanţa Florea.
Procesul de tipărire şi de distribuire a cardului de sănătate continuă pentru asiguratii care vor împlini în viitor vârsta de 18 ani si/sau dobândesc calitatea de asigurat. Până la primirea cardului de sănătate, aceste persoane vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe care înlocuieşte cardul, valabilă nu mai mult de 30 de zile de la emiterea acestuia.
Până în prezent, în judeţul Olt au fost activate 2.997 de carduri.
Conform Hotărârii de Guvern care conţine Normele metodologice de aplicare a cardului naţional de sănătate, aprobată în 28.01.2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 1 mai 2015.
În perioada 1 februarie – 30 aprilie 2015, utilizarea cardului naţional de sănătate merge în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale. În acest fel, se va asigura accesul la servicii medicale şi asiguraţilor care încă nu au intrat în posesia cardului.