Misiuni de ordine publică executate de jandarmii olteni Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au acţionat, în ianuarie, în peste 60 de misiuni pentru asigurarea şi menţinerea ordinii publice, aplicând peste 200 de sancţiuni contravenţionale celor certaţi cu legea, valoarea acestora depăşind 65.000 de lei.
Efectivele inspectoratului au executat şapte misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări culturale şi 55 de misiuni în cooperare cu alte instituţii.Jandarmii olteni au participat la menţinerea ordinii publice prin organizarea, împreună cu Poliţia, a peste 375 de patrule mixte şi executarea a peste 145 de misiuni de patrulare cu efective proprii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Pe timpul misiunilor de ordine publică executate luna trecută jandarmii olteni au aplicat 214 sancţiuni contravenţionale, dintre care 45 de avertismente şi 169 de amenzi în valoare totală de 65.300 lei. De asemenea, au constatat 10 infracţiuni flagrante săvârşite de şapte autori şi au participat la constatarea, în cooperare cu Poliţia, a altor 35 de infracţiuni săvârşite de 37 autori.
„Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan.