DEZIDERAT / IŞJ Olt vrea investiţii în şcoli pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt va solicita sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru realizarea unor ample investiţii în acest an, atât la nivelul unor şcoli pentru ca acestea să poată obţine autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi la sediul propriu al inspectoratului. De asemenea, reprezentanţii IŞJ speră că în acest an se vor finaliza şi lucrările demarate la noul sediul al palatului Copiilor din Slatina.

În urma unui inventar, conducerea IŞJ Olt şi-a definit clar priorităţile investiţionale în şcolile din judeţ. În mare, este vorba de investiţii în urma cărora unităţile de învăţământ care nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare să dobândească acest document.

„Am demarat o procedură de colectare a necesarului investiţional din şcolile noastre, în sensul că am identificat toate corpurile de clădiri şi toate unităţile de învăţământ cu personalitate juridică care au nevoie de investiţii pentru a obţine în primul rând autorizaţie sanitară de funcţionare. Şi aici este vorba despre construcţia de toalete în interiorul şcolilor, dar şi de izolarea termică a acestora sau de realizarea acoperişurilor acolo unde este cazul. Am făcut un astfel de studiu pe care l-am înaintat Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi sperăm ca, împreună cu ministerul nostru şi cu Ministerul Dezvoltării Regionale, să găsim resursele necesare implementării acestui program amplu. Am primit informaţia că acest program se va realiza la nivel naţional şi sperăm ca şi judeţul Olt să fie inclus în acesta”, a declarat şefa IŞJ Olt, Felicia Man.

Tot în acest an conducerea inspectoratului speră să investească şi în clădirea proprie a instituţiei, dar şi să identifice surse de finanţarea pentru finalizarea lucrărilor la noul sediu al Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina.

„Este nevoie de investiţii profunde şi în localul propriu ai Inspectoratului Şcolar, fiindcă, chiar dacă nu se văd foarte multe din deficienţele lui, ele există, le-am identificat şi trebuie să avem sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru a le rezolva. Dar, în primul rând, este vorba de investiţiile pe care le avem în derulare în unităţile conexe, şi aici este vorba despre Palatul Copiilor «Adrian Băran» din Slatina, care este într-un stadiu avansat al execuţiei. Sunt convinsă că în acest an financiar vom găsi şi resursele pentru finalizarea investiţiei şi pentru realizarea dotărilor acestui obiectiv extrem de necesar elevilor şi copiilor noştri”, a mai spus Felicia Man.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here