Jandarmii olteni au aplicat sute de amenzi în valoare de peste 64.000 de lei, în februarie

Jandarmii olteni au participat, în februarie, la menţinerea ordinii publice prin organizarea, împreună cu Poliţia, a 320 de patrule mixte şi prin executarea a peste 140 de misiuni de patrulare proprii, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Pe timpul misiunilor, jandarmii au aplicat 235 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 58 de avertismente şi 177 amenzi în valoare totală de 64.250 de lei. Jandarmii au constatat, totodată, 60 de infracţiuni săvârşite de 69 de autori, 39 de cazuri fiind constatate în cooperare cu Poliţia. a altor 24 de infracţiuni săvârşite de 29 autori.

„Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de Jandarmerie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, locotenent-colonelul Emanuel Botan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here