Scandalul sexual de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a intrat în atenţia Poliţiei

Ancheta internă demarată la Spitalul Judeţean de Urgenţă pe marginea presupusului viol care s-ar fi consumat pe Secţia Psihiatrie între doi pacienţi internaţi continuă. Poliţia a demarat şi ea verificări, solicitând o expertiză psihiatrică pentru a se stabili dacă protagoniştii scandalului au avut sau nu discernământ.

Scandalul izbucnit sâmbătă seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a pus pe jar conducerea unităţii. Familia fetei de 28 de ani, din localitatea Grădinari, susţine că aceasta, internată la mijlocul săptămânii trecute cu o depresie puternică, a fost violată de un bărbat de aceeaşi vârstă, de asemenea, internat în spital. Mama fetei mai spune că fiica ei era virgină. Actul sexual s-a consumat în balconul secţiei. Medicul legist a confirmat consumarea actului sexual. De asemenea, s-a confirmat şi că fata era virgină înainte de a întreţine relaţii sexuale. Ancheta va trebui să stabilească dacă personalul medical a respectat întocmai procedurile în seara cu pricina.  

„Noi verificăm acum, pe parte administrativă, cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Trebuie văzut dacă personalul medical a încălcat regulile, iar dacă nu s-a încălcat nimic, trebuie o grijă mai mare în viitor, având în vedere că specificul secţiei este cel care este”, a declarat managerul spitalului, dr. Andrei Iordache.

Concomitent cu ancheta internă şi poliţiştii au demarat verificări după ce oamenii legii au fost sesizaţi de cadrele medicale în acest caz.

„Poliţia face verificări pentru a se stabili dacă se poate vorbi de vreo faptă în acest caz. Noi am fost sesizaţi de cadrele medicale şi am solicitat cei doi pacienţi să fie evaluaţi de specialişti pentru a se vedea dacă ei au avut sau nu discernământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Claudia Radu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here