20 de ani de recuperare neuromotorie a copiilor la Slatina. Dr. Elena Conea: „Această secție e copilul meu”

De curând Secția Recuperare Neuromotorie Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina (azi compartiment) a împlinit 20 de ani de la înființare, prilej cu care șefa secției, medicul Elena Conea, aflată la conducerea acesteia în tot acest timp, ne-a vorbit despre cum a apărut ideea înființării unei asemenea secții, cine a avut această idee, cum au fost angajați primii oameni, ce eforturi s-au făcut pentru reabilitare și dotare cu aparatură dar și, ulterior, pentru păstrarea ei în spital, pentru că au existat și intenții mai puțin potrivite din partea unora dintre oamenii care s-au perindat la conducerea spitalului.

Nu își amintește exact, dar spune că, cel mai probabil, ziua de 13 februarie 1995 este data de naștere a Secției Recuperare Neuromotorie Copii. Este anul în care medicul Elena Conea obținea diploma de specialist în recuperare neuromotorie, anul în care Ministerul Sănătății intenționa să ia zeci de paturi Secției Pediatrie, care se întindea și la etajul 9. Șeful acestei secții era, pe atunci, cunoscutul Aurel Băzăvan, care, ca să nu piardă paturile, a propus înființarea unei secții de recuperare pentru copii.

„Era domnul doctor Aurel Băzăvan șef de secție la Pediatrie, iar Ministerul Sănătății vroia să îi ia 35 de paturi. Aveau foarte multe paturi și, efectiv, nu reușeau să ocupe acest etaj, etajul 9. Și el, probabil și cu conducerea de atunci, director era, cred, domnul doctor Cojocaru, s-au gândit ce să facă să salveze aceste paturi. Și s-au gândit să facă o secție de recuperare. Doctorul Băzăvan a avut ideea, că văzuse la București un asemenea centru. De altfel, domnul Băzăvan era un om extraordinar de progresist, avea idei progresiste. Și s-a întâmplat ca eu tocmai atunci să termin specialitatea. Am fost, așadar, în momentul potrivit la locul potrivit”, își amintește dr. Elena Conea, care a rămas în fruntea acestei secții două decenii.

Modul în care a luat ființă secția este unul copleșitor, pentru că ministerul de resort sau spitalul nu avea un șfanț pentru investiții atât de pretențioase atunci. Și cei care s-au înhămat la un asemenea proiect au aveau nevoie de idei. Și ideile, pe fondul unor eforturi susținute, am apărut.

„Spitalul nu avea bani, așa că am început să căutăm sponsorizări, pentru că nu era nimic acolo, era o secție goală, etajul 9 dezafectat de la Pediatrie; nici paturi nu mai existau. Deci, am început să căutăm sponsorizări. N-aveam nici contracte, habar nu aveam cum puteam găsi formulare. Primul contract pe care l-am semnat avea 15 file, așa cerea Legea sponsorizării. Și am fost să obținem sponsorizări la Cabluri, la Uzina de Aluminiu, la anumite bănci. Așa am ajuns să achiziționăm primele aparate de kinetoterapie, pentru că spitalul nu avea bani. Apoi am renovat secția, soțul meu ne-a ajutat, ne-a trimis băieți care au văruit pereții, ne-am cumpărat mochetă pentru sala de kineto, am dat comandă la București pentru aparatură, pentru mese de kinetoterapie pe care le avem și acum, atât de bune au fost”, spune șefa secției.

Cine au fost primii oameni care au lucrat alături de ea în secție? „Imediat după ce am terminat specializarea am fost vreo două, trei luni la Scornicești, și după aceea am venit în ceea ce avea să devină o secție. Eu am fost deci prima, după aceea a venit Luminița Dumitrescu, ca medic pediatru, și apoi ne-au dat asistentele care au terminat atunci Școala Postliceală de profil. Au fost un grupă de șapte, opt asistente la început. Eu am plecat la București, la Budimex, unde am făcut o specializare și pentru recuperare copii. De fapt a fost o supra-specializare, pentru că specializarea mea este comună, adulți și copii, dar nu lucrasem eu copii”, își mai amintește Elena Conea.

„Este copilul meu”

A fost greu ca secția să prindă viață, dar a fost greu pentru personalul medical de aici și să o păstreze la nivelul pentru care a fost proiectată secția.

”Este copilul meu secția asta. M-am luptat pentru ea cu toți directorii care au avut câte ceva aiurea de făcut. Au vrut întâi să ne dea de Pediatrie, compartiment în subordinea acestei secții, cu toate că noi eram cronici, ei acuți, deci nu aveam nici o legătură. Singurul lucru în comun era că tratam copii și noi și ei, dar în rest nu aveau nici o treabă între ele secțiile, că oriunde, și în București, aceste secții sunt separate. După aceea au vrut să ne mute cu totul din spital, în Clocociov. Apoi ne-au luat paturile. În fine, am tras cu dinții pentru secția asta. Cum să spun, pentru copiii mei și pentru casa mea nu m-am certat cu nimeni cum m-am certat pentru secție. Și atunci când faci un lucru tu însuți și îți pui tot sufletul în lucrul ăla, luând-o de la zero, și vezi cum crește sub ochii tăi, și vezi cum asistentele cresc sub ochii tăi, e ceva care te definește, a ca un copil al tău. Acum e mai dificil, oamenii s-au schimbat, noi ne-an schimbat, viața ne-a schimbat. Dar am trăit momente extraordinar de frumoase acolo, multe împliniri am avut. Vin copiii pe care i-am tratat să îi vedem cum au crescut, clipe frumoase, într-adevăr”, vorbește, emoționată, dr. Elena Conea.

Secția Recuperare Neuromotorie Copii nu e o secție în care rezultatele muncii să fie fabuloase și rapide pentru pacienți, dar este o secție importantă în primul rând pentru că este destinată copiilor și pentru că este un loc rar în Oltenia, astfel că pacienții vin și din afara județului.

„La noi rezultatele se văd în timp și destul de greu uneori, sau alteori deloc, depinde de boală. Pe de altă parte, avem pacienți aproape din toată Oltenia, pentru că Vâlcea nu are o asemenea secție, nici Craiova nu avea, nici acum nu sunt convinsă că are. Așa că am avut pacienți și din afara județului”, afirmă Elena Conea, care a ales, de comun acord cu personalul, să marcheze evenimentul vineri, fără mare vâlvă, în particular.

„Sărbătorim acest număr rotund de ani în particular, nu ne-am gândit să organizăm ceva cu spitalul și, oricum, în această perioadă sunt evenimente mai neplăcute, este carantină cu viroze foarte multe și alte asemenea lucruri. Chiar nu ne-a ars să organizăm ceva oficial, cu conducerea, cu sindicatul”, ne-a dezvăluit șefa secției, susținând că este mai puțin important modul în care va fi marcat evenimentul decât faptul că Slatina are o secție pentru recuperarea neuromotorie a copiilor.

„Eu sunt fericită că după mine rămâne ceva, pot spune că nu am trăit de pomană”, a încheiat medicul Elena Conea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.