Grav accident rutier cu trei victime la Optași-Măgura. O femeie a decedat, un bărbat, dus cu elicopterul la spital

O femeie din Craiova a decedat pe loc, iar un bărbat a fost transportat de urgență cu elicopterul SMURD la București în urma unui accident rutier produs sâmbătă după-amiază pe Drumul European 574, pe raza localității Optași-Măgura. Deși personalul medical a încercat circa o oră să readucă femeia la viață prin manevre specifice, victima nu a mai putut fi salvată.

În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Olt și altul cu număr de Dolj, care s-au lovit frontal. La fața locului au sosit mai multe echipaje de pompieri, paramedici SMURD și medici de la Ambulanță, care au început imediat manevrele de resuscitare pentru ca femeia găsită în stop cardio-respirator să fie readusă la viață. Totul a fost în zadar, din păcate.
„La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Olt. În momentul sosirii echipajelor specializate, o femeie în vârstă de 41 de ani, din Craiova, pasageră pe scaunul din dreapta-față al autoturismului înmatriculat în Dolj, a fost găsită în stop cardio-respirator, fiind executată extragerea de urgență a victimei și începute manevrele de resuscitare. Personalul medical și paramedical a executat aproximativ o oră manevre specifice, fără rezultat favorabil, medicul de pe ambulanță declarând decesul femeii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu. 
Șoferul autoturismului înmatriculat în Olt, în vârstă de 25 de ani, din Slatina, a fost preluat de un echipaj al Ambulanței și transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina, cu fractură închisă la nivelul femurului bilateral. În jurul orei 18.30, pacientul a fost preluat de un elicopter aparținând SMURD Craiova și transportat la un spital din București. 
La spital a ajuns și șoferul autoturismului înmatriculat în Dolj, în vârstă de 45 de ani, din Craiova, cu dureri la membrul inferior drept și umărul stâng și traumatism toracic. Pompierii au fost nevoiți să spele carosabilul pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here