Spitalul Județean Slatina rămâne în alertă: Virozele și gripa fac ravagii în județ. Patru persoane au murit

Spitalul Județean de Urgență Slatina continuă să facă față cu greu sutelor de cazuri de infecții respiratorii acute înregistrate în această perioadă. Conducerea spitalului a solicitat Direcției de Sănătate Publice să facă în așa fel încât cazurile mai ușoare să fie direcționate către spitalele orășenești, făcând totodată apel la medicii de familie ca aceștia să se implice mai mult în cazurile înregistrate la nivelul cabinetelor medicale, astfel ca doar pacienții care au nevoie de spitalizare să fie trimiși către Spitalul Județean. Anul acesta patru oameni au murit de gripă, într-un caz fiind vorba de gripă porcină căreia i-a căzut victimă avocatul slătinean Lucică Mușatescu, fost decan al Baroului Olt.

Apelurile făcute de conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina către DSP și medicii de familie nu au avut chiar rezultatul scontat.   

„Apelul conducerii Spitalului Slatina s-a simțit foarte puțin. În week-end cel puțin Spitalul Județean Slatina este traseu direct. Nu se mai oprește pe nicăieri ambulanța. Noi primim pacienții, nu se pune problema asta. Dar, pentru că la noi ajung foarte multe cazuri care depășeșsc capacitatea de cazare a spitalului, cerusem ca, dacă e posibil, o parte din cazurile care sunt transportate cu ambulanța și care nu necesită îngrijire sau intervenții de nivelul de competență al Spitalului Județean, să fie direcționate către spitalele orășenești, întrucât și ele sunt echipate cu secții care pot tratata infecțiile respiratorii acute. Deci nu vorbesc de cazurile care sunt de nivelul nostru de competență. Nu e vorba de toate cazurile și nu e vorba de acele cazuri care depășesc gradul de competență al celorlalte unități sanitare. Apelul nostru se mai referea și la o colaborare mai eficientă cu medicina de familie. Am rugat frumos și colegial să găsim și din partea medicilor de familie un grad de implicare mai susținut, pe măsura evenimentelor prin care trecem”, a declarat, pentru OLT-ALERT, directorul medical al Spitalului Slatina, Cătălin Pătru. 

Medicii din judeţul Olt au fost luaţi pe sus în ultima vreme de mii de pacienţi cu viroze şi pneumonii, dar şi de zeci de oameni cu gripă. Din păcate, au fost înregistrate și patru decese cauzate de gripă, dintre care un caz a fost de gripă porcină, căreia i-a căzut victimă avocatul slătinean Lucică Mușatescu, fost decan al Baroului Olt.

Pentru că fenomenul afecțiunilor respiratorii a luat amploare, Spitalul Judeţean Slatina a instituit carantina pe secţiile cu risc, ATI, Neonatologie, Pediatrie, secţiile chirurgicale şi cele de boli infecţioase. Carantina a fost instituită începând cu data de 4 martie 2015, aplicându-se măsuri de limitare a răspândirii infecţiei în restul unităţii spitaliceşti.

Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt însărcinaţi cu supravegherea epidemiologică anunţă că, în prima săptămână a lunii martie, la nivelul judeţului s-a înregistrat o creştere cu peste 5% a numărului de îmbolnăviri prin afecţiuni respiratorii, inclusiv gripă, faţă de media ultimilor trei săptămâni. „Acest fapt reflectă din punct de vedere metodologic o tendinţă de evoluţie endemică la nivelul judeţului şi cu focare la nivelul unor zone delimitate ale judeţului”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Olt.

Statistica instituţiei arată că, în săptămâna 02 – 08.03.2015, la medici s-au prezentat 1.802 pacienţi afectaţi de viroză, pentru 92 de oamenii fiind necesară internarea în spital, dar şi 813 bolnavi de pneumonie, nu mai puţin de 205 pacienţi fiind internaţi. În aceeaşi perioadă au fost înregistrate şi 11 cazuri de gripă, afecțiune care a răpus patru persoane în acest sezon rece.

Vârful afecțiunilor specifice sezonului rece a fost, în această iarnă, sfârșitul lunii februarie și începutul lui martie, potrivit specialiștilor. „În decembrie și ianuarie nu s-au înregistrat foarte multe cazuri. Totul depinde de factorii meteo și de rezistența oamenilor. Probabil că sezonul bolilor se va prelungi, în condițiile date, până după jumătatea lui martie, ba chiar până spre sfârșitul lunii, când vom reveni, probabil, la numărul mediu de cazuri pentru această perioadă a anului”, a mai spus Cătălin Pătru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.