Totdeauna am crezut că Darius Vâlcov va fi turnat, la un moment dat, de duşmani. Care nu sunt puţini pentru că fostul primar al Slatinei are o memorie foarte bună şi o înclinaţie aparte spre răzbunare. El a fost turnat, însă, de prieteni şi de supuşi. Surse judiciare susţin că nu mai puţin de şapte denunţători au scris în faţa procurorilor DNA împotriva celui care pe unii dintre ei i-a făcut oameni. Să vedem.
În dosarul în care fostul ministru al Finanţelor este acuzat că ar fi primit o şpagă de două milioane de euro de la patronul SC Radion Tehnologica SRL, Theodor Berna, este cercetat şi actualul primar al Slatinei, Minel Prina, arestat, dar la domiciliu. Despre relaţia dintre cei doi s-a auzit încă de anul trecut că s-a deteriorat binişor, că Prina, care are deja în cârcă o condamnare la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, nu mai răspundea la comenzi. În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Petre-Bogdan Timofte şi omul de afaceri Cristian Constantin Tomescu, împotriva cărora, după audieri, s-a luat măsura controlului judiciar.
Apoi, la sediul DNA a făcut potecă în ultima perioadă de timp şi controversatul om de afaceri Cristian Ghenciu, băgat în cele mai adânci clenciuri ale grupului din jurul lui Vâlcov.
Mai este deputatul Daniel Bărbulescu, care controlează, împreună cu soţia sa, Andra, mai multe afaceri create din nimic sub protecţia celui care l-a luat din PSD şi l-a ajutat să prindă, în 2008, un loc în Parlamentul României şi despre care surse judiciare susţin că ar fi, de fapt, denunţătorul principal în povestea seifului cu valori al lui Vâlcov şi care a ar fi spus procurorilor toate despre toate afacerile coordonate la nivelul Slatinei de prietenul său.
Ar mai fi şi fostul şofer al fostului primar Vâlcov, Lucian Şuşală, ridicat peste noapte în postul de director al firmei administrate de Primăria Slatina, SC Imobiliare Consloc SRL, singurul arestat preventiv din toată trupa de „scriitori” la DNA şi care se pare că a dat şi el pe goarnă câteva dintre lucrurile la care a participat din plin, la ordinul fostului ministru. Şi or mai fi câţiva „pulifrici” mărunţi folosiţi din plin la treburile murdare.
Cert este că anchetatorii, care cunosc o parte din trecutul murdar mai îndepărtat al lui Vâlcov prin străduinţa patronului de la Radion Tehnologica, deţin şi toate informaţiile despre afacerile derulate de fostul primar şi ministru din 2011 încoace, prin interpuşi, utilizând firmele SC Contis Company SRL, SC Contis Consulting SRL, SC Millenium Topographica SRL, Enero Prod SRL şi City Hotel & Lounge SRL, dar şi de sateliţii grupului SC Cafmin SRL, controlată de omul de afaceri Cristian Tomescu, SC Plus Confort SRL, Bogmar şi MKS.
Dincolo de toţi cei înşiraţi mai sus la orizont mai apare o ameninţare pentru Darius Vâlcov în persoana fostului viceprimar al Slatinei Gabriel Diaconu, condamnat de instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie săvârşite la pachet cu cele ale lui Prina, care s-a bucurat, însă, de suspendarea pedepsei. Diaconu a făcut cerere de liberare condiţionată şi instanţa i-a admis-o. Mai trebuie să se judece contestaţia făcută de procurorii DNA Craiova, dar curentul evenimentelor îi este favorabil fostului viceprimar. Care, o dată ieşit din Penitenciarul Dr. Tr. Severin, intenţionează să se pună la dispoziţia celor care vor vrea să îl asculte. Cu atât mai mult, cu cât nimeni dintre cunoscuţii lui celebri n-a cadadicsit să-l viziteze măcar o dată în închisoare.
Ce mai conteaza cine l-a turnat?Important este ca toata mizeria a iestit la iveala.Si tu,Mireo,ii plangi de mila astuia?Lasa vrajeala tu si plangi de mila sefului tau Oprescu,ca nici el nu mai are mult de stat in libertate,ipocritule