Statistica Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) indica, la nivelul judeţului Olt, la data de 28 februarie 2015, o rată a şomajului de 8,65%, care corespunde unui număr de 15.405 persoane fără loc de muncă, cele mai multe având vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani.
Din totalul şomerilor înregistraţi în scriptele AJOFM, 3.869 sunt oameni care beneficiază de indemnizaţie de şomaj. La nivel de zone, Slatina se situează în vârful topului, cu 5.888 de şomeri înregistraţi, urmată de Caracal, cu 2.504 de şomeri înregistraţi, Balş, cu 2.895 de şomeri luaţi în evidenţă, Corabia, cu 2.797 de persoane fără loc de muncă şi Drăgăneşti-Olt, cu 1.321 şomeri înregistraţi.
Din punctul de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, datele statistice indică un număr de 642 de persoane cu studii superioare (din care 366 de femei), 1.272 de persoane cu studii medii şi 13.491 de muncitori (din care 4.679 de femei).
Repartizarea şomerilor pe grupe de vârsta ne arată că cei mai mulţi şomeri sunt cei cu vârsta cuprinsă între 40 – 49 ani ( 4.854 de şomeri), urmaţi de segmentul de vârstă 30-39 ani (3.105 de persoane). Pe locul următor se situează persoanele de peste 55 ani (2.937 şomeri), urmat de segmentele de vârstă şi 50 – 55 de ani (1.928 şomeri) şi sub 25 ani (1.616 de oameni). Cei mai puţini şomeri sunt cei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 29 ani – 965 de şomeri.