Surse: Fostul ministru Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar pentru achiziționarea de tablouri

Fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov achiziționa tablouri prin intermediari. Potrivit unor surse citate de B1 TV, acesta ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013.

În cazul lui Darius Valcov, procurorii DNA au descoperit o colecție impresionantă de 101 tablouri, care au fost ascunse în locuințe din  București și Olt. 

Multe tablouri ar fi fost ascunse chiar în pereţii locuinţelor verificate, iar anchetatorii au fost nevoiţi să-i spargă sau sa-i decupeze pentru a găsi operele de artă. Ar fi vorba de tablouri semnate de nume celebre precum Renoir, Tonitza sau Grigorescu, iar Vâlcov se gândea să deschidă o galerie de artă în sectorul 1 din Capitală. 

„Ca urmare a încuviințării, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au efectuat percheziții domiciliare, în șase locații situate în: București (o locație), municipiul Slatina (4 locații) și o localitate din județul Olt, în scopul identificării unor tablouri despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul VÂLCOV BOGDAN DARIUS, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză. Ca urmare a perchezițiilor, s-au identificat 101 tablouri pe care figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ȘTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAȘCU, CONSTANTIN PILIUȚĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ etc”, se aratră într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit procurorilor, există date potrivit cărora cea mai mare parte a acestor tablouri au fost achiziționate de la case celebre de licitații. DNA a inițiat procedura de identificare și certificare a tablourilor, la care participă o echipă de experți muzeografi și alți experți în domeniul artelor figurative.

Surse judiciare afirmă că Darius Vâlcov intenţiona să îşi deschidă în Bucureşti o galerie de artă în care să expună tablourile şi, evident, să le vândă, procedeu prin care proveniţi din şpagă ar fi fost „albiţi”. N-a fost să fie.

După expertizare, tablourile urmează a fi predate în custodia unei instituții specializate în domeniu care va aprecia, inclusiv asupra posibilității ca respectivele tablouri să fie expuse, până la finalizarea procesului penal și stabilirea situației lor juridice.

Potrivit unor surse judiciare, câteva zeci din cele peste 100 de tablouri au fost descoperite în localitatea Brastavăţu, în gospodăria fostului şofer al lui Vâlcov, Marin Strinu, care ar fi colaborat cu procurorii în această poveste.

Judecătorii de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție au hotărât joi că fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, poate fi arestat la domiciliu în dosarul în care demnitarul este acuzat că ar fi primit o şpagă de două milioane de euro de la omul de afaceri Theodor Berna. Anchetatorii îl suspectează pe demnitar că ar fi cheltuit o parte din bani achiziţionând tablouri de mare valoare, urmărind să spele banii murdari printr-o galerie de artă. 

Decizia nu este definitivă, dar este executorie. Astfel, procurorii DNA pot contesta decizia.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here