De ce s-a retras Felicia Man din concursul pentru şefia Inspectoratului Şcolar Olt? Ca să nu fie picată

Motivele personale pe care şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Felicia Man, le-a invocat motivându-şi astfel retragerea din concursul pentru ocuparea postului pe care a fost numită interimar ţin mai degrabă de nivelul de pregătire cu care s-a prezentat la concurs.

Felicia Man s-a retras din concurs nu înainte de a fi participat la prima probă, unascrisă cu 10 întrebări tip grilă alese din domeniul managementului educaţional. Dacă trecea de aceasta, ar fi urmat un interviu cu întrebări din partea comisiei şi prezentarea unei oferte manageriale, toate acestea prezentându-se în faţa aceleaşi comisii de examen.Dându-şi seama că va fi picată, Man şi-a anunţat la timp retragerea din concurs, primul de acest fel de la adoptarea noii legi a învăţământului şi care a fost organizat „pe bune”, respectându-se întru totul metodologia. În plus, transparenţa concursului a fost asigurată şi de supravegherea reprezentanţilor sindicatelor din educaţie, la invitaţia ministerului de resort.

Posturile de inspectori şcolari generali au fost scoase la concurs, luna trecută, în întreaga ţară. Pentru postul de conducere al IŞJ Olt, Felicia Man a fost singurul candidat, îndeplinind, evident, toate condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu. Ea nu a prevăzut, însă, că, la concurs, comisia de examinare nu va lua în calcul nimic în afara metodologiei specifice, nepunându-se problema unui eventual sprijin politic. 

Contactată în ziua concursului de OLT-ALERT, Felicia Man a spus că s-a retras din concurs din motive strict personale, ca şi candidaţii din judeţele Buzău, Argeş, Arad, Mehedinţi, Bacău, Brăila, Dolj, Neamţ, Vaslui şi Vrancea, şi ei luaţi prin surprindere de modul corect de organizare a concursului.

„Concursul se va relua până vom găsi oameni serioşi care să ocupe acele posturi. Mandatul meu nu a început acum. Concursul acesta este o etapă, nu s-a desfăşurat aşa cum mi-aş fi dorit, dar dacă asta înseamnă că mi-am început mandatul cu stângul asta dumneavostră să-mi spuneţi”, a declarat, pentru presa centrală, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here