„Orice cuplu căsătorit în anul 2015 (inclusiv cele căsătorite anterior adoptării hotărârii de consiliu local) şi care doreşte să participe la concurs, va primi câte un pom pe care să îl planteze pe una dintre zonele desemnate de către Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat, în funcţie de necesităţi. Fiecare cuplu va avea obligaţia de a îngriji arborele plantat. Anul următor se va constitui o comisie la nivelul Primăriei Slatina care va verifica starea fiecărui copac plantat, iar în cadrul unui bal, ţinând cont de punctajul obţinut pentru îngrijirea arborelui plantat, cumulat cu punctajul obţinut pentru cea mai frumoasă povestire a primului an de căsnicie, vor fi desemnate trei cupluri câştigatoare”, a declarat administratorul public al municipiului, Cristian Cismaru.
„Acest proiect vizează implicarea tinerilor căsătoriţi în viaţa socială a comunităţii, creşterea gradului de participare la activităţi ecologice, formarea şi dezvoltarea unei noi mentalităţi în ceea ce priveşte mediul înconjurător, scăderea valorilor de poluare a aerului, amenajarea, întreţinerea şi înfrumuseţarea zonelor verzi de pe raza municipiului, precum şi încurajarea creşterii natalităţii”, a mai precizat Cristian Cismaru.