Zi de coşmar pentru pompierii olteni: Patru incendii puternice în doar 10 de ore

Zi de coşmar, luni, pentru pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, solicitaţi să intervină la nu mai puţin de patru incendii puternice manifestate la locuinţele unor oameni din Vişina Veche, Curtişoara, Teslui, Icoana. Toate cele patru incendii s-au petrecut în numai 10 ore.
 
Primul incendiu a izbucnit, în jurul orei 17.30, în gospodăria unui localnic din Vişina Veche. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda Vișina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, care nu a fost de ajuns pentru lupta cu flăcările, astfel că salvatorii au cerut ajutorul colegilor lor de la Caracal, care au sosit cu încă două autospeciale. Şi aşa, zeci de păsări au pierit în flăcări şi numeroase bunuri au fost distruse. „La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la mai multe anexe gospodărești și la bunurile depozitate în acestea. Pentru lichidarea incendiului au fost solicitate în sprijin două autospeciale de stingere de la Detașamentul Caracal. Pompierii au reușit lichidarea incendiului după mai bine de două ore de intervenție continuă. În urma focului puternic au murit 60 de păsări, au ars cinci anexe construite din lemn, trei tone de porumb, o tonă de lemne de foc, patru tone de fân, un grajd de animale, trei camere de locuit, mobilier, electronice și electrocasnice”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu. 
Militarii au reușit, totuşi, să salveze locuința aflată în imediata apropiere, dar și 12 animale și câteva zeci de alte păsări. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost focul deschis lăsat nesupravegheat. 
La doar 15 minute după alarma dată la Vişina Veche, în jurul orei 17.45, dispeceratul comun al pompierilor şi Ambulanţei a fost anunțat despre producerea unui alt incendiu la locuința unui bărbat din comuna Curtișoara, sat Proaspeți. La sosirea pompierilor de la Detaşamentul Slatina, acoperişul casei ardea ca o torţă, flăcările maniefstându-se şi la anexele construite în prelungirea locuinţei. Cu toate eforturile depuse de echipajele de intervenție, au fost mistuite de flăcări acoperișul casei și anexelor pe circa 160 de mp, bunurile din două camere de locuit și dintr-un hol, uși şi tocăria mai multor încăperi, pereții locuinței fiind, de asemenea, extrem de deterioraţi. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la un grătar lăsat nesupravegheat de fiul proprietarului.
 
În aceeaşi zi, în jurul orei 21.00, alarma a fost dată din nou pentru pompierii slătineni, care au plecat de data aceasta cu două autospeciale în comuna Teslui, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Pompierii au reușit lichidarea incendiului în aproximativ o oră, flăcările mistuind 100 de metri de acoperiş şi peste 60 de metri din podul casei, totul din cauza unui scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect.
Patru ore mai târziu, nu mult după miezul nopţii, pompierii de la Stația Scornicești au intervenit în comuna Icoana, sat Ursoaia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unei femei. Pompierii au găsit în flăcări acoperișul casei, pe circa 50 de mp și bunurile dintr-o cameră de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință. Incendiul a fost stins după aproximativ două ore de luptă cu flăcările, distrugerile fiind însemnate. Cauza probabilă a incendiului a fost tot un scurtcircuit electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here