Peste 10 localităţi din Olt au fost grav afectate de vântul puternic care s-a manifestat marţi seară. Vijeliile au distrus acoperişurile mai multor locuinţe şi anexe gospodăreşti, mii de oameni rămânând în beznă din cauza căderii sistemului de alimentare cu energie electrică. Solariile şi culturile agricole au fost şi ele afectate în mai multe localităţi.
Aflat în seara zilei de 28 aprilie, pentru aproximativ două ore, sub incidența unei atenționări meteo Cod Galben nowcasting, județul Olt a fost lovit de ploi şi grindină, dar şi de vânturi foarte puternice care au provocat distrugeri în 11 localităţi. Este vorba de Potcoava, Movileni, Băbiciu, Bărăști, Dăneasa, Gostavățu, Grădinile, Scărișoara, Studina, Traian și Vlădila, unde vremea extremă a afectat locuințe ale populației, solarii și culturi agricole. În comuna Movileni vântul puternic a avariat acoperișul a cinci case și a distrus 20 de anexe gospodărești, iar în comuna Gostavățu vântul a afectat acoperișul unei case de locuit, al unei anexe gospodăreşti și șase solarii.
Vremea rea a afectat şi sistemul de alimentare cu energie electrică. Potrivit furnizorului de energie electrică, miercuri la prânz încă existau probleme la acest capitol în localitățile Coteana, Spineni, Tătulești, Rusănești, Nicolae Titulescu, Ianca, Scărișoara, Văleni și Tufeni, unde peste 900 de gospodării erau încă nealimentate.
„Pe timpul avertizărilor nu au fost primite apeluri la numărul unic 112 pentru intervenția echipajelor de pompieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.