Protecţia Consumatorilor Olt a aplicat, în luna martie, amenzi de peste 100.000 de lei

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt au controlat, în luna martie, sute de operatori economici, aplicând amenzi în zeci de cazuri, valoare acestora depăşind 100.000 de lei.

Cu totul, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au efectuat 191 acţiuni de control, la 74 operatori economici constatând abateri de la legislaţia privind protecţia consumatorilor. Asupra acestora au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 111.600 lei.
 
O acţiune de control aparte s-a derulat în perioada 24 martie – 10 aprilie şi a vizat conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale, precum carnea preambalată, ouăle, vopseaua de ouă, ciocolata şi alte produse din cacao, produsele de patiserie şi vinul, comisarii CJPC găsind, de asemenea, numeroase nereguli.
 
„Deficienţele constatate se referă la neindicarea concomitentă, în cazul produselor alimentare preambalate, a preţului de vânzare şi a preţului pe unitatea de măsură, pentru compararea cu usurinţă a preţurilor produselor, neafişarea preţului în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neafişarea orarului de funcţionare şi a codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară”, a declarat comisarul şef adjunct al CJPC Olt, Angelica Filotie.
 
În cadrul acestei acţiuni, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare totală de 18.500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.