Cei doi bărbaţi, Tudor Hoarcă, de 52 de ani, şi Alin Hoarcă, de 28 de ani, sunt bănuiţi că ar fi introdus în ţară trei kilograme de cannabis şi că, încercând să plaseze drogurile, ar fi ameninţat cumpărătorii cu pistolul, pentru recuperarea unor datorii mai vechi.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2014 – 2015, cei în cauză ar fi introdus în ţară aproximativ trei kilograme de cannabis provenite din Italia, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat pe raza comunei Izbiceni, în judeţele limitrofe şi în municipiul Bucureşti. De asemenea, din investigaţii a reieşit că, pentru recuperarea datoriilor, aceştia i-ar fi ameninţat pe cumpărătorii de droguri cu pistolul cu gaze, introdus ilegal în ţară, din Italia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Claudia Radu.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducerea în ţară de droguri de risc şi şantaj. Ulterior, ei au fost prezentaţi Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă, magistraţii admiţând solicitarea procurorilor.