Deşi iniţial a declarat că nu comentează retragerea sa din concursul de ocupare a postului pe care îl deţine cu delegaţie, Felicia Man, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, a oferit, luni, câteva amănunte pe acest subiect, afirmând că motivul retragerii a fost faptul că a observat câteva nereguli în modul de organizare a concursului. De asemenea, ea are de gând să concureze din nou atunci când Ministerul Educaţiei va scoate iarăşi postul la concurs.
„Motivul personal” invocat în urmă cu aproape două luni, când Felicia Man s-a retras din concursul de ocupare a postului de conducere pe care îl deţine cu delegaţie de mai bine de doi ani, după ce a participat la prima probă, ţine de anumite nereguli în modul de organizare a concursului pe care le-a observat abia atunci.
„Eu am doar un singur lucru de comentat. Atunci când am participat la concurs am constatat anumite nereguli, să zic aşa, în modul de organizarea a concursului, care nu au ţinut neapărat de conducerea Ministerului Educaţiei, şi am decis să mă retrag. Ca mine au procedat jumătate din «generalii» din ţară. La generalii adjuncţi lucrurile sunt în desfăşurare, dar până acum cred că mai puţin de 20% dintre posturile de generali adjuncţi au fost ocupate de cei prezenţi la concurs. N-aş vrea să comentăm pe această temă. Sunt procese în derulare. Am decis să ne retragem şi nu am decis să acţionăm în instanţă ministerul. Puteam să facem acest lucru, aveam suficiente motive să acţionăm în instanţă ministerul. Am decis însă că este mai bine să luăm această decizie. Orice comentariu, altul decât acesta, nu mai fac”, a declarat, luni, Felicia Man într-o conferinţă de presă.
Şefa cu delegaţie a învăţământului oltean a precizat că, atunci când postul va fi scos din nou la concurs de minister, nu va ezita să concureze iarăşi, cu condiţia ca motivele care au făcut-o să se retragă din concursul organizat în luna martie să dispară. „Dacă aceasta este marea problemă a presei din judeţul Olt, da, voi concura, cu condiţia să mai fie scoase posturile la concurs, iar motivul pentru care m-am retras acum să dispară”, a specificat şefa IŞJ Olt.
Felicia Man a mai spus că sindicatele sunt alături de toţi inspectorii generali care, nemulţumiţi de modul de organizare, s-au retras din concursul organizat în martie.
„Am să vă dau doar un exemplu, şi nu am să precizez judeţul. Mai mulţi candidaţi care au văzut că e posibil a fi viciat rezultatul evaluării, au hotărât să continue examenul, dar în acelaşi timp să acţioneze în instanţă ministerul. Noi am considerat că nu este bine să ne luptăm în instanţă cu ministerul care ne coordonează activitatea. Am spus că lucrurile acestea nu ţin strict de conducerea Ministerului Educaţiei, sunt apsecte care probabil au scăpat din vedere. Cert este că avem sindicatele de partea noastră, şi este un suport important pe care îl avem. Sindicate care au fost prezente la concurs, care reprezintă totalitatea cadrelor didactice. Am simţit sprijinul lor, lucru care ne îndreptăţeşte să ţinem fruntea sus în continuare”, a afirmat Felicia Man.
Reamintim că, după Felicia Man, şi cei doi adjuncţi ai săi, Liviu Culcescu şi Steluţa Dan, s-au retras din concursul la care se înscriseseră pentru ocuparea definitivă a posturilor pe care le deţin, de asemenea, cu delegaţie.
Spre deosebire de posturile de inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct, care au fost organizate la sediul Ministerului Educaţiei, pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar concursul va fi organizat în fiecare judeţ, subiectele urmând să fie elaborate de o comisie judeţeană. Data înscrierii la concurs a expirat luni, 4 mai. La nivelul judeţului Olt au fost depuse 20 de dosare, cele mai multe de inspectorii şcolari în funcţie, potrivit purtătorului de cuvânt al IŞJ Olt, Mirela Paraschiv. Nimeni nu a dorit să se înscrie pentru ocuparea postului de inspector şcolar pentru proiecte educaţionale şi pentru cel de inspector şcolar pentru minorităţi naţionale.