Muzeul Judeţean Olt va vernisa, joi, la Galeria „Artis” din Slatina, o expoziţie de artă plastică semnată Laurenţiu Midvichi, pictor cu un palmares artistic impresionant.
Intitulată sugestiv „Etape”, expoziţia va fi vernisată începând cu ora 18.00, la eveniment fiind aşteptate diverse personalităţi locale, oameni de cultură şi şefi ai unor instituţii publice.
Născut în anul 1979 la Tulcea. Laurenţiu Midvichi este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti (2002), Secţia Artă Murală. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din anul 2003, artistul este posesorul unui palmares artistic impresionant care numără nu mai puţin de 15 expoziţii personale şi aproape 40 de expoziţii de grup. De asemenea, Laurenţiu Midvichi a participat la tabere de creaţie organizate în România şi Bulgaria, lucrări ale sale găsindu-se în colecţii particulare din România, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Canada şi Spania.