Darius Vâlcov, trimsi în judecată în stare de arest preventiv pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile pe care le-a ocupat (primar, senator şi ministru), şi-a trimis, luni, la Senat, demisia din funcţia de parlamentar. Tot luni, acesta a demionat și din PSD.
Darius Vâlcov este senator din 2012, fiind ales în colegiul uninominal nr. 1 din Circumscripţia electorală nr.30 Olt. Demisia sa a fost depusă la Secretariatul Senatului, după cum a anunţat Ion Vărgău, secretarul instituţiei. Plenul Senatului urmează să ia act de demisia acestuia şi de vacantarea postului de senator.
Tot luni, Darius Vâlcov a demisionat şi din PSD, potrivit unui comunicat de presă al PSD Olt. „Astăzi, 25 mai 2015, Darius Vâlcov și-a înaintat demisia din calitatea de membru al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Olt. Acesta și-a motivat demisia astfel: «Motivele luării acestei decizii sunt trimiterea în judecată a cazului meu și dorința de a mă retrage din spațiul politic și public al României». Organizația Partidului Social Democrat Olt a luat act de această demisie”, se arată în comunicatul citat.
În acelaşi dosar, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe primarul suspendat al Slatinei, Minel Florin Prina, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani. Directorul SC Imobiliare Consloc SRL (administrată de Primăria Slatina), Lucian Petruţ Şuşală, aflat tot în arest la domiciliu, va fi şi el judecat în acelaşi dosar pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar oamenii de afaceri Petre Bogdan Timofte şi Constantin Cristian Tomescu, aflaţi sub controlul judiciar – pentru complicitate la trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe inculpatul Darius Bogdan Vâlcov, pe atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul unei autorități contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în Slatina şi orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări. „Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul «Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt», al cărui beneficiar final era SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile. În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv «Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava», «Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina» și «Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt». Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul inculpatului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri (Teodor Barna – n.r.). În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului «Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt», fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552,15 lei”, se arată în rechizitoriu.
Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând, astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.