Acord între Prefectură şi Colegiul Farmaciştilor Olt pentru sprijinirea oamenilor pe vreme de caniculă

Prefectura Olt a încheiat, recent, un acord de parteneriat cu Colegiul Farmaciştilor în baza căruia farmaciile vor acorda în timpul verii cetăţenilor, în special persoanelor vârstnice, cardiacilor, diabeticilor, persoanelor cu probleme respiratorii şi copiilor, apă şi minime servicii medicale în perioadele caniculare.

Desfășurat sub genericul „De la oameni pentru oameni“, obiectivul general al acordului îl reprezintă sprijinirea, în mod gratuit, prin personalul de specialitate al farmaciilor partenere din județul Olt, a cetățenilor, prin acordarea de apă, măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale şi un minim prim ajutor până la venirea ambulanţelor, acolo unde este cazul, în scopul prevenirii şi diminuării efectelor caniculei asupra populației, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, prefecul judeţului, Silviu Neacşu.

Durata acordului este de şase luni, în perioada mai – octombrie 2015, aceasta putând fi orelungită. 

„Până la acest moment s-au alăturat inițiativei noastre un număr de 33 de unități farmaceutice, atât din mediul urban, cât și din cel rural. În urma derulării acestei acțiuni sperăm ca problemele de sănătate generate de caniculă să fie reduse iar gradul de informare în rândul populației asupra măsurilor necesar a fi luate și asupra măsurilor preventive în caz de caniculă să crească”, a precizat prefecul judeţului.

Acordul în discuţie nu exonerează președinții comitelelor locale pentru situații de urgență din localităţile în care există farmacii partenere de la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin lege pentru înființarea punctelor de prim-ajutor și a punctelor de distribuție a apei potabile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.