O femeie din Slatina a murit după ce s-a aruncat în gol de la etajul 4 al blocului în care locuia

O femeie în vârstă de 85 de ani, din Slatina, a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia împreună cu fiica şi cu ginerele său. Bătrâna suferea de demenţă senilă, potrivit familiei.

Tragicul eveniment s-a petrecut în jurul orei 08.30, când femeia de 85 de ani a pus un scaun lângă geamul de la dormitorul apartamentului, a călcat pe pervaz şi s-a aruncat în gol. Rudele acesteia au anunţat evenimentul la 112, iar la faţa locului a ajuns imediat un echipaj de la Ambulanţă. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru femeie, care, potrivit vecinilor, a decedat imediat după impactul cu solul.

„Ea locuia împreună cu fiica şi cu ginerele său. Din câte am înţeles de la familie, astăzi de dimineaţă doamna a pus un scaun la geamul de la dormitor, s-a ridicat pe pervaz şi s-a aruncat jos. A venit ambulanţa, dar ea murise deja, a murit imediat după cădere. Din câte ştim noi, femeia avea amnezie, nu îşi amintea nimic”, a declarat o vecină, Dumitra Alecu.

Potrivit informaţiilor furnizate de familie cadrelor medicale, bătrâna suferea de demenţă senilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here