Fostul şi, cel mai probabil, viitorul candidat al UNPR la funcţia de primar al Slatinei, Emil Albotă, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, ar putea avea sprijin din mai multe părţi la alegerile locale din 2016. Şeful său politic, senatorul Ion Toma, preşedinte al UNPR Olt, lucrează din plin la o strategie în acest sens. Sprijinul ar urma să fie acordat pe şest lui Albotă de oameni potenţi cărora Toma le umflă în prezent conturile cu bani publici, dar şi din partea PNL Olt.
Dincolo de avantajele de care UNPR se bucură din partea PSD cu condiţia susţinerii actualei majorităţi parlamentare, oamenii lui Gabriel Oprea joacă la mai multe capete în teritoriu în perspectiva alegerilor locale din 2016. Cel puţin în judeţul Olt această strategie se află în plină derulare sub atenta supraveghere a liderului UNPR Olt, senatorul Ion Toma, care se foloseşte în acest sens de bani publici puşi la dispoziţie de primarii Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Ţinta nr. 1 a senatorului Ion Toma este Primăria Slatina. Banii ajung, prin intermediul firmei controlate de Toma, SC Scadt SA Slatina, la constructori care ţin de alte tabere politice, cu intenţia ca, în schimbul acestora, beneficiarii să îl sprijine pe candidatul UNPR, Emil Albotă, o dată ce acesta se va înscrie în cursa pentru funcţia de primar al municipiului-reşedinţă de judeţ. Să dăm exemple concrete.
În urmă cu câţiva ani, SC Scadt SA, firmă controlată de senatorul Ion Toma, câştiga, cu cântec, o licitaţie pentru asfaltarea unui drum comunal la Slătioara, localitate cu primar UNPR. Ei bine, drumul a fost asfaltat abia anul acesta la un preţ de peste patru milioane de lei. Lucrările nu au fost executate însă de câştigătoarea licitaţiei, ci de SC Panadria SRL, firma fostului director al Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, Adi Barbu, un apropiat al fostului ministru şi primar al Slatinei Darius Vâlcov, căruia SC Scadt SA i-a subcontractat executarea lucrărilor. Surse din anturajul politic şi de afaceri al celor doi vorbesc că generozitatea senatorului Toma în astfel de cazuri nu este gratuită, ci are o miză politică. Sursele citate susţin că cei care beneficiază financiar de pe urma lui Toma ar trebui să îl sprijine pe Emil Albotă să câştige, la alegerile din 2016, funcţia de primar al Slatinei. Întâlnirile la cafea ale lui Albotă cu omul de afaceri Constantin Tomescu, un alt apropiat al lui Vâlcov, confirmă această strategie.
Pe de altă parte, Ion Toma ar umbla să îşi asigure şi sprijinul din partea PNL Olt în baza unei eventuale înţelegeri cu deputatul Gigel Ştirbu, copreşedintele organizaţiei. Dacă înţelegerea ar fi încheiată, asta ar însemna că cel care va fi desemnat să candideze din partea PNL la funcţia de primar al Slatinei ar fi un simplu iepure. Sursele noastre nu au confirmat că cei doi lideri de organizaţii au bătut definitiv palma, însă susţin că intrarea în PNL a unor oameni care i-au fost credcincioşi ani de zile senatorului Toma nu a fost una pur întâmplătoare. Sursele noastre mai spun că Sorin Brătoi, copreşedintele PNL Slatina, care îşi doreşte să candideze la funcţia de primar al municipiului-reşedinţă de judeţ, este din ce în ce mai supărat în cadrul forurilor de conducere ale PNL Olt.