Piatra Olt ar putea deveni din nou un punct foarte important pe harta căilor ferate române, depoul care funcţiona aici reprezentând un punct de interes pentru investitorii care dezvoltă afaceri în zonă.
Cel puţin şefii Prolyte Products Ro SRL Slatina, firmă care a demarat construirea unei fabrici de structuri metalice uşoare la Piatra Olt, se arată interesaţi ca, în viitor, produsele finite care vor fi realizate aici să plece spre clienţi pe calea ferată, şi nu utilizând infrastructura rutieră.
„După cum ştiţi, în Piatra Olt există un mare nod feroviar care a fost folosit în trecut. Având în vedere că, alegând acest lucru, ne-am gândit că, în timp, transportul rutier va fi şi o problemă de mediu. Având în vedere că va creşte şi partea de producţie, am dori să dezvoltăm o colaborare în anii următori ca să dezvoltăm din nou punctul feroviar de transport, ceea ce înseamnă că vor pleca containere şi vor exista noi locuri de muncă”, a declarat Mihai Hlihor, unul dintre directorii Prolyte Products.
Autorităţile locale sunt deschise unei asemenea perspective. „Transportul rutier creează probleme atât cu distrugerea drumurilor, dar şi în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Mă gândesc că şi autorităţile, în viitor, vor încerca să transfere transportul mare pe calea ferată. E mult mai uşor, mai economic şi mai ecologic. Atunci când se vor hotărî, vom purta discuţii şi cu structurile CFR şi sperăm şi în revitalizarea punctului de la Piatra-Olt”, a declarat primarul oraşului, Tudor Udrescu.
Fabrica de structuri metalice uşoare pe care Prolyte Products Ro SRL (parte a grupului olandez Prolyte Group) o construieşte la Piatra Olt este o investiţie care se ridică la peste 18,2 milioane de lei, din care 6,4 milioane de lei reprezintă finanţare din fonduri europene. Noua unitate de producţie va oferi, până anul viitor, 500 de locuri de muncă, grupul olandez fiind interesat ca, în viitorul apropiat, să mai creeze o fabrică în aceeaşi zonă.