În cadrul secţiunii Teatru se organizează ateliere de lucru (tehnici de respirație, dicție, mimă, pantomimă, improvizație, mișcare scenică, prezentare discurs, comunicare), pe o temă dată cu toți participanții, coordonate de lectori de specialitate (actori, regizori masteranzi la Facultatea de Teatru și Film. În cadrul acestei secțiuni se desfășoară concursul pentru trupele de teatru, admise în urma preselecției, care vor prezenta un spectacol de teatru de maximum 30 de minute și pentru interpreții individuali care vor prezenta, la alegere, monolog, scenetă, moment de creaţie/improvizație, nu mai mult de 15 minute.
În functie de ideea regizorală și scenografică, spectacolul de teatru se poate desfășura în orice fel de spațiu, la alegerea trupei, cu sau fără elemente de decor, dar cu respectarea unității spectacolului (scena ca spațiu de joc de sine stătător sau scena ca spațiu de joc și spatiu pentru public și/sau foaierul). Poate fi abordat orice gen aparținând teatrului.
În cadrul sectiunii Film de scurt metraj se organizeză ateliere de lucru şi coordonate de lectori de specialitate. Se lucrează componentele scenariului de film, rolul creator al camerei de filmat, fenomenul sonor în relaţia cu imaginea, funcţiile artistice ale montajului, lumina și culoarea în film, stilurile, genurile și tendinţele cinematografice, tehnica de scriere a unui scenariu de scurt metraj, tehnici de filmare, precum și scrierea unui scenariu pentru un film de 3-5 minute care se va realiza de către participanţii la ateliere și care va fi proiectat în ultima zi a festivalului. Şi în cadrul acestei secţiuni se desfăşoară concursul pentru filmele de scurt metraj admise în urma preselecţiei.
În perioada festivalului, au loc reprezentaţii teatrale şi proiecţii de filme din repretoriul unor teatre profesioniste şi case de producţie din România.
Conceptul festivalului propune ideea de a descoperi teatrul și filmul ca modalitati de exprimare și de a scoate în evidenţă rolul major pe care aceste arte le au în stimularea creativităţii și în educaţia tinerilor.